Coronavirus: Malaezia a plasat în carantină peste 10.000 de poliţişti pentru a frâna răspândirea pandemiei

Malaezia a plasat în carantină peste 10.000 de poliţişti, reprezentând 10% din efectivele sale, pentru a frâna răspândirea pandemiei de COVID-19 după contagierea a cel puţin 200 de agenţi, relatează EFE.

Ministrul de Interne, Hamzah Zainudin, a declarat marţi că rata înaltă de infectare între cei 100.000 de agenţi care fac parte din corpul de poliţie îngreunează îndeplinirea sarcinilor ce le revin, având în vedere că poliţiştii trebuie să se afle în contact permanent cu populaţia.

"Extinderea epidemiei de COVID-19 devine foarte îngrijorătoare şi mulţi dintre cei aflaţi în prima linie sunt expuşi riscului de contagiere", a precizat ministrul în declaraţii difuzate de agenţia de ştiri Bernama.

"Chiar dacă poartă mască, activitatea lor necesită o comunicare apropiată cu oamenii. Distanţarea fizică nu poate fi aplicată pentru a garanta menţinerea ordinii şi securităţii ţării", a adăugat el.

Noile dispoziţii intervin într-un moment în care Malaezia se confruntă cu cel de-al treilea val de COVID-19, cel mai agresiv, cu aproape 10.000 de cazuri active dintre cele 27.805 înregistrate în ţară de la declanşarea pandemiei.

De la înregistrarea primul caz în februarie, 236 de persoane au murit de COVID-19 în această ţară, însă o treime dintre decese au fost înregistrate în ultima lună.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%