Coronavirus: Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, şi vicepremierul ceh, Jan Hamacek, pozitivi

Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a anunţat marţi seară că a fost testată pozitiv la noul coronavirus, intrând deja în carantină la domiciliu.

'Informez pe această cale publicul că testul meu de astăzi la coronavirus a fost pozitiv', a scris Judit Varga pe pagina sa de Facebook, potrivit Xinhua.

'În prezent am simptome respiratorii uşoare. Începând de astăzi, eu şi familia mea suntem în carantină şi lucrăm de acasă', a adăugat ea, precizând că nu va participa la şedinţa de guvern.

Judit Varga este primul membru al guvernului ungar care a fost confirmat cu noul coronavirus.


Foto: (c) MARTIN DIVISEK/EPA


În ţara vecină Cehia, vicepremierul Jan Hamacek, care este şi ministru de interne, a confirmat miercuri pentru agenţia Reuters că a fost testat pozitiv la coronavirus.

Hamacek, în vârstă de 41 de ani, este liderul Partidului Social-Democrat din cadrul coaliţiei de guvernare şi conduce comitetul de criză care coordonează eforturile logistice de combatere a epidemiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...