Coronavirus: Peste 150.000 de decese în SUA (Johns Hopkins)

Statele Unite au trecut miercuri pragul de 150.000 de decese cauzate de COVID -19, potrivit bilanţului difuzat de Universitatea Johns Hopkins, relatează AFP.

SUA, de departe cea mai afectată ţară din lume, au anunţat la sfârşitul lunii februarie primul deces cauzat de noul coronavirus. Peste 4,38 milioane de cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost înregistrate în SUA de la începutul pandemiei, potrivit bilanţurilor difuzate în timp real de universitatea din Baltimore.

Cu 150.034 de morţi la ora locală 15:55 (19:55 GMT), echivalentul populaţiei oraşului Savannah, Georgia, Statele Unite se află cu mult înaintea Braziliei (88.539), a Regatului Unit (45.878), Mexicului (44.876) şi a Italiei (35,123).

Pandemia a făcut cel puţin 660.787 de morţi în întreaga lume de la sfârşitul lunii decembrie, potrivit unui bilanţ AFP stabilit din surse oficiale, miercuri, la 11:00 GMT. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești