Coronavirus: Poliţia a intervenit pentru a dispersa o adunare interzisă la Bruxelles, fiind înregistrate incidente (AFP)

Poliţia a folosit tunuri cu apă joi la Bruxelles pentru a dispersa o mare adunare dintr-un parc şi care fusese interzisă de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus, relatează AFP.

Zeci de poliţişti, desfăşuraţi pe cai sau pe jos, în echipamente de protecţie, au fost atacaţi în momentul intervenţiei şi cel puţin unul dintre ei a fost rănit, potrivit surselor citate, adăugând că mai mulţi participanţi au fost arestaţi.

Miercuri, parchetul din Bruxelles a avertizat că apelul lansat pe reţelele de socializare pentru adunare în parcul Bois de la Cambre pe 1 aprilie, pentru o petrecere, este ilegal din cauza restricţiilor anti-Covid.

Procuratura a deplâns organizarea ''unui eveniment fals intitulat ' La Boum' '', avertizând că participanţii riscă proceduri judiciare, ''având în vedere riscurile generate de adunări mari''.

Potrivit presei belgiene, câteva mii de oameni s-au adunat de fapt la acest miting joi după-amiază pe peluzele acestui mare parc din capitala Belgiei.

Imaginile difuzate de televiziune arătau grupuri de tineri dansând, filmându-se cu telefoanele mobile. Mai mulţi manifestanţi ar fi fost răniţi în timpul intervenţiei poliţiei.

Începând de miercuri, procuratura a anunţat deschiderea unei anchete pentru identificarea organizatorilor acestui miting.

Belgia a intrat într-o nouă fază a restricţiilor mai stricte, sâmbăta trecută, între care accesul limitat la magazinele neesenţiale şi posibilitatea de a se aduna în aer liber pentru maximum patru adulţi.

Pe fundalul răspândirii rapide a tulpinii engleze a coronavirusului, şcolile şi universităţile şi-au închis porţile luni, cu o săptămână înainte de vacanţa de Paşte. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…