Coronavirus: Polonia intră în carantină naţională pe 28 decembrie şi impune interdicţia de circulaţie de Anul Nou

Polonia va intra într-o carantină naţională începând din 28 decembrie până pe 17 ianuarie, perioadă în care vor fi închise toate hotelurile, mall-urile şi pârtiile de schi, a anunţat joi ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, potrivit Reuters.

Acesta a avertizat asupra unui posibil val trei al pandemiei de COVID-19 în noul an şi le-a cerut polonezilor să fie precauţi. ''Îndemn fiecare polonez să fie responsabil pentru el şi pentru cei dragi. Dar ştiu că doar apelurile nu vor fi de folos'', a spus oficialul polonez.

De asemenea, persoanele care intră în ţară în această perioadă folosind mijloace de transport public vor fi obligate să rămână zece zile în carantină.

Deşi noile restricţii nu se vor aplica de Crăciun, pentru Anul Nou va fi instituită interdicţia de circulaţie între ora 19:00 (pe 31 decembrie) şi ora 06:00 (1 ianuarie), pentru a preveni răspândirea virusului.

Noile restricţii antiepidemice se adaugă celor în vigoare: restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele sunt închise, învăţământul se desfăşoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane, minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan

5 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani