Coronavirus: Polonia raportează un număr record de infectări, apropiindu-se de pragul decis pentru lockdown

Polonia a raportat joi un număr record de 27.143 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, apropiindu-se de pragul la care guvernul a spus că ar putea fi forţat să impună carantina la nivel naţional, transmite Reuters.

Miercuri, guvernul a anunţat noi restricţii pentru a limita transmiterea coronavirusului, precizând că va impune un lockdown total dacă numărul de infectări va continua să crească.

Următorul prag de la care ar fi necesare măsuri şi mai aspre a fost stabilit la o medie de 29.000-30.000 de cazuri pe săptămână, a indicat joi dimineaţă purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, la postul Polskie Radio 1.

Joi au fost raportate şi 367 de decese, puţin sub cel mai grav bilanţ zilnic de până acum.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în spitale se aflau joi 19.114 pacienţii cu COVID-19, iar 1.615 erau conectaţi la ventilatoare.

Mai sunt disponibile 28.010 de paturi şi 2.144 de aparate de ventilaţie.

Majoritatea magazinelor din mall-uri, teatrele, muzeele, galeriile şi sălile de cinema se vor închide de sâmbătă.

Toţi elevii care nu învaţă deja de la distanţă vor trece în acest regim începând de luni, iar hotelurile vor rămâne deschise doar pentru clienţii veniţi în scop de afaceri.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte