Coronavirus: Pub-urile şi restaurantele din nordul Angliei vor fi închise (presă)

Prim-ministrul britanic Boris Johnson va emite un ordin prin care, începând de luni, pub-urile şi restaurantele vor fi închise în mare parte din nordul Angliei, inclusiv în Manchester şi Liverpool, în încercarea de a opri răspândirea focarelor de COVID-19, conform informaţiilor apărute în ediţia de miercuri a publicaţiei The Sun, transmite Reuters.

Marea Britanie, care a înregistrat cel mai mare număr de decese din Europa şi cea mai gravă contracţie economică a unei ţări dezvoltate, a raportat peste 14.000 de noi cazuri zilnice de contaminare cu noul coronavirus în ultimele două zile.

The Sun a precizat că şcolile, birourile şi magazinele vor rămâne deschise.

Totodată, ministerul britanic de finanţe este pe cale de a finaliza un nou pachet de sprijin pentru industria HoReCA, a informat miercuri Financial Times.

Aceste noi măsuri restrictive urmează celor anunţate de prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, conform cărora toate pub-urile din Glasgow şi Edinburgh vor fi închise timp de 16 zile, începând de vineri. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești