Coronavirus: Regatul Unit va adopta măsuri suplimentare dacă populaţia ignoră recomandările autorităţilor

Regatul Unit va analiza datele cu privire la respectarea până acum a măsurilor de distanţare socială, pentru a vedea dacă va fi necesară impunerea unor restricţii suplimentare în vederea limitării propagării epidemiei COVID-19, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson, citat de Reuters şi AFP.

''Vom examina datele referitoare la numărul de persoane care au încetat să interacţioneze în ultimele zile. Dacă această informaţie arată că aceste contacte au continuat, atunci vom fi nevoiţi să luăm măsuri suplimentare'', a spus reprezentantul executivului de la Londra.

Pe de altă parte, lanţul de fast-food britanic Leon, ce deţine 65 de localuri în Regatul Unit, îşi va transforma restaurantele în mini-supermarketuri pentru a se adapta la criza provocată de noul coronavirus şi a-i ajuta pe britanici să achiziţioneze apă şi alimente.

Într-un comunicat, compania Leon a explicat că va propune o platformă de cumpărături online care le va permite consumatorilor să facă achiziţii ca dintr-un lanţ de supermarketuri tradiţional.

Clienţii vor putea de asemenea achiziţiona produsele prin aplicaţii de livrare precum Deliveroo şi Uber Eats.

Numeroase restaurante sunt nevoite să-şi restrângă activitatea sau chiar să se închidă ţinând cont de frecventarea lor şi de recomandările guvernului britanic. Reţeaua McDonalds va închide începând de luni seara toate restaurantele sale din Regatul Unit, iar concurenţii săi Burger King şi KFC rămân deocamdată deschise, dar vând doar produse pentru acasă.

Lanţul Nando's, specializat în preparate de pui la rotisor, va închide cele 400 de restaurante ale sale de pe teritoriul britanic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 VIDEO Atac sângeros în inima Cracoviei: șase morți după focuri trase dintr-o mașină