Coronavirus: Regina Elisabeta a II-a, vaccinată în curând împotriva COVID-19 (presa)

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi în săptămânile viitoare vaccinul Pfizer-BioNTech, care tocmai a obţinut aprobarea autorităţilor sanitare britanice, a indicat presa britanică sâmbătă seara, potrivit AFP şi publicaţiei belgiene La Libre.

Suverana, în vârstă de 94 de ani, şi soţul său, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi amândoi vaccinaţi cu prioritate din cauza vârstei lor şi nu în virtutea unui tratament preferenţial, a indicat publicaţia Mail on Sunday.

Potrivit ziarului, aceşti membri mai în vârsta ai familiei regale vor face publică această vaccinare pentru a "încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze", deoarece autorităţile se tem că militanţii antivaccin ar putea să semene îndoieli în rândurile populaţiei.

Marea Britanie a dat undă verde unui vaccin anticoronavirus, dezvoltat de laboratoarele Pfizer ş BioNTech, în vederea unei campanii de vaccinare care va începe în rândul celor mai în vârstă persoane şi mai vulnerabile categorii.

Palatul Buckingham nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu pentru AFP.

Daily Mirror afirmă, la rândul său, că mai multe celebrităţi din Regatul Unit s-au angajat public să fie vaccinate pentru a sprijini aceasta campanie de vaccinare.AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?