Coronavirus: Republica Moldova a demarat campania de vaccinare

Republica Moldova a demarat marţi campania de vaccinare împotriva noului tip de coronavirus, informează presa de pesta Prut.

Primele doze au ajuns de dimineaţă la Spitalul Clinic Republican, iar prima persoana vaccinată din Republica Moldova a fost şeful Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă II, Alexandru Botezatu, transmit MOLDPRES şi Radio Chişinău.

"Ţin acest certificat de vaccinare cu aceleaşi emoţii cu care am primit diploma de absolvire, cu gânduri bune că în sfârşit există o speranţă. (...) Vaccinul este colacul de salvare", a declarat medicul Alexandru Botezatu, citat de Deschide.md.

De asemenea, medicul a declarat jurnaliştilor că injectarea nu a fost dureroasă şi a îndemnat populaţia să se vaccineze.

Potrivit conducerii Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova (MSMPS), primii vor fi vaccinaţi medicii de la terapie intensivă şi cei din secţiile cu profil COVID-19. Ulterior, de vaccin vor beneficia toţi angajaţii din sistemul medical.

Sâmbăta trecută, în Republica Moldova au ajuns primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca donate de România. Dintre acestea, 10.800 de doze vor ajunge în următoarele zile în spitalele din republică, iar 1.800 de doze vor fi trimise instituţiilor medicale din stânga Nistrului.

Conducerea MSMPS a precizat că monitorizarea procesului de vaccinare va fi făcută prin intermediul unei platforme, iar datele vor fi raportate la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) şi MSMPS. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi