Coronavirus: Rusia va trimite specialişti şi echipamente în Italia

Coronavirus: Rusia va trimite specialişti şi echipamente în Italia

Rusia va trimite în Italia specialişti şi echipamente pentru a o ajuta să lupte împotriva noului coronavirus, după ce în această ţară s-a înregistrat o cifră record de aproape 800 de morţi în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin "a confirmat voinţa Rusiei de a acorda o asistenţă necesară în mod operaţional şi a furnizat detalii concrete despre aceasta" în cursul unei convorbiri telefonice sâmbătă cu premierul italian Giuseppe Conte, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de agenţiile de presă ruse.

Rusia va trimite în Italia în special "mijloace de protecţie, sisteme mobile pentru dezinfecţia prin aerosol a mijloacelor de transport, echipamente medicale", precum şi "specialişti pentru a acorda o asistenţă practică în zonele cele mai afectate" de pandemie, precizează documentul citat.

Cei doi lideri s-au pus de acord asupra "unei cooperări strânse în lupta împotriva coronavirusului", se mai spune în comunicatul Kremlinului.

Acest anunţ intervine într-un moment în care Italia a înregistrat sâmbătă un nou record de decese în 24 de ore, cu 793 de morţi, ceea ce ridică la 4.825 numărul persoanelor ucise aici de noul coronavirus în decurs de o lună, potrivit cifrelor furnizate de protecţia civilă.

În Rusia, 306 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate până acum, fără niciun deces. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

5 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele