Coronavirus: Serbia introduce amenzi pentru încălcarea regulilor sanitare anti-COVID 19

Serbia a introdus amenzi pentru nepurtarea măştii sau nerespectarea menţinerii distanţei sociale în public, în cadrul unor măsuri menite să oprească răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus, relatează vineri Reuters.

Parlamentul, care s-a reunit joi seară, a pregătit instituirea unor măsuri mai dure pentru prevenirea răspândirii COVID-19 prin modificarea legislaţiei menite să combată bolile infecţioase.

Conform amendamentelor, orice persoană care nu poartă mască sau nu menţine distanţa regulamentară în spaţiile publice deschise sau închise riscă o amendă de 5.000 de dinari (50 de dolari), o amendă mare într-o ţară în care salariul mediu este de 570 de dolari.

Noua legislaţie prevede de asemenea că, în cazul unei pandemii, Ministerul Sănătăţii poate introduce vaccinarea obligatorie a întregii populaţii sau a anumitor grupuri de risc.

Companiile, restaurantele şi magazinele care nu respectă regulile sanitare impuse de guvern, inclusiv păstrarea unei distanţe între angajaţi şi clienţi sau purtarea unei măşti, ar putea fi amendate cu sume cuprinse între 50.000 şi 300.000 de dinari.

Fosta republică iugoslavă, cu o populaţie de aproximativ 7 milioane de locuitori, a înregistrat 73.765 de cazuri de COVID-19, între care 955 de decese.AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

4 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

5 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire