Coronavirus: Slovenia va închide traficul aerian începând de marţi

Slovenia îşi va închide traficul aerian începând de marţi, în încercarea de a reduce răspândirea coronavirusului, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului Jelko Kacin.

"Anunţăm acest lucru (închiderea traficului aerian) în avans pentru a spune oamenilor care au în vedere utilizarea biletelor lor de avion că nu ar trebui să facă asta pentru că nu vor putea să revină în Slovenia", a declarat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.

Până în prezent, ţara a confirmat 219 cazuri de coronavirus. Un bărbat a murit, în timp ce trei persoane sunt în stare critică.

De luni, toate barurile, restaurantele, sălile de sport, saloanele de coafură, cinematografele şi majoritatea magazinelor vor fi închise. Magazinele alimentare vor rămâne deschise, dar vor primi doar un număr limitat de clienţi la un moment dat, a comunicat de asemenea guvernul duminică. Toate mijloacele de transport în comun din ţară vor fi oprite.

Zilele trecute, Slovenia a anulat legăturile cu trenul şi autobuzul cu Italia vecină şi a limitat traficul de marfă din această ţară. De asemenea a introdus controale medicale la graniţa cu Italia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români