Coronavirus: Soţia preşedintelui brazilian şi un ministru, testaţi pozitiv pentru COVID-19

Soţia preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro şi unul dintre miniştrii săi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, potrivit unui comunicat oficial difuzat joi, în timp ce răspândirea noului coronavirus nu indică semne de încetinire în această ţară cu cel mai mare focar din lume după Statele Unite, relatează Reuters.

La doar câteva zile după ce Jair Bolsonaro a declarat că a fost testat negativ după săptămâni de carantină, soţia acestuia Michelle a fost testată pozitiv, a indicat biroul prezidenţial.

''Prima doamnă Michelle Bolsonaro a fost pozitivă pentru COVID-19 joi. Ea este în stare bună şi va urma toate protocoalele stabilite'', a indicat sursa citată, referindu-se la boala cauzată de noul coronavirus.

Cu puţin timp înainte, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Brazilia, Marcos Pontes, a declarat că a fost testat din nou pozitiv,
devenind al cincilea ministru din guvernul lui Bolsonaro diagnosticat cu boala COVID-19.

Aceste cazuri sunt un semn palpabil al dimensiunii focarului din Brazilia, care a înregistrat miercuri noi recorduri pentru cazuri de COVID-19 şi decese cauzate de această boală.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Rușine în Parlament / Pesedistul Daniel Zamfir, prins când i se șopteau răspunsurile

2 De ce doi pensionari cu aceeași vechime primesc sume diferite din punctele de stabilitate

3 Gâdea: „Va fi, așa, un dezmăț, un minut” / Antena 3 sărbătorește plecarea USR de la guvernare

4 Donald Trump îi cere lui Zelenski să se retragă din negocierile cu Rusia

5 Haos fără precedent în Franța / „Vedem o națiune demontată cărămidă cu cărămidă, chiar în fața ochilor noștri”