Coronavirus: Spaniolii au ieşit să facă mişcare, după 49 de zile de izolare strictă

Alergători, ciclişti şi surferi au ieşit sâmbătă dimineaţa devreme din locuinţele lor, în întreaga Spanie, pentru a face mişcare, după ce guvernul a început să relaxeze restricţiile impuse pentru combaterea coronavirusului şi le-a permis adulţilor să iasă din case pentru prima dată în şapte săptămâni, transmite Reuters.

În Barcelona, alergători şi biciclişti au umplut falezele, iar surferii şi alţi iubitori de sporturi nautice s-au bucurat de valuri.

În Madrid, bicicliştii şi skateboarderii s-au plimbat pe bulevardele late din oraş, evitând benzile galbene puse de poliţie pentru a împiedica oamenii să se strângă în zonele comune precum parcurile.

Spania, una dintre cele mai grav lovite ţări de pandemia de COVID-19, a impus din martie o carantină strictă, izolând la domiciliu cea mai mare parte a populaţiei, care nu a avut voie să iasă decât pentru activităţi considerate esenţiale.

Activităţile sportive şi plimbările au fost interzise, în contextul în care autorităţile au făcut eforturi să stopeze răspândirea pandemiei şi au încercat să limiteze povara asupra sistemului sanitar.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a cerut populaţiei să respecte recomandările referitoare la păstrarea distanţei sociale şi să acţioneze cu prudenţă.

"Astăzi, facem un nou pas în ceea ce priveşte măsurile de relaxare a izolării, dar trebuie să o facem cu prudenţă şi responsabilitate. Virusul este tot aici", a scris Sanchez pe contul său de Twitter. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR