Coronavirus: Sportul organizat va putea fi reluat în Olanda de la 1 septembrie

Sportul organizat, inclusiv fotbalul profesionist, va putea fi reluat în Olanda doar de la 1 septembrie, însă golful recreaţional şi tenisul vor fi permise începând de luni, a declarat premierul olandez Mark Rutte, care a anunţat miercuri relaxarea măsurilor de izolare impuse din cauza pandemiei de coronavirus, informează Reuters.

Autorităţile olandeze au interzis la sfârşitul lunii aprilie toate evenimente sportive până la 31 august, de la această restricţie nefiind exceptat nici campionatul naţional de fotbal, care nu a putut continua nici cu porţile închise, sezonul fiind astfel oprit, fără să se mai acorde titlul de campioană.

Între timp, numeroase echipe de elită, în frunte cu Ajax Amsterdam, au reînceput pregătirile în grupuri mici, respectând regulile în vigoare.

Cluburile din Eredivisie speră să se poată revenit în curând la antrenamentele colective, cât timp acest lucru nu va prezenta niciun pericol, pentru a se pregăti astfel în vederea sezonului viitor.

Olandezii pot reîncepe însă de luni, 11 mai, să joace golf şi tenis, dar cluburile rămân închise, a declarat Mark Rutte. "Aceşti paşi indică revenirea la o societate liberă de dominaţia virusului şi oferă speranţă Olandei şi sportului", a precizat Comitetul olimpic olandez ca răspuns la anunţul făcut de premier.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mhiai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie