Coronavirus: Tratamentul antiviral Lopinavir-Ritonavir, folosit împotriva HIV, nu este eficient (studiu)

Coronavirus: Tratamentul antiviral Lopinavir-Ritonavir, folosit împotriva HIV, nu este eficient (studiu)

Asocierea medicamentelor antivirale Lopinavir şi Ritonavir, folosită împotriva HIV - virusul care declanşează SIDA -, nu este eficientă în cazul pacienţilor spitalizaţi cu maladia COVID-19, au concluzionat coordonatorii unui vast studiu clinic britanic, Recovery, citaţi de AFP.

Această concluzie nu este nouă, întrucât cercetătorii au anunţat-o public încă din 29 iunie. De această dată, ei au publicat însă şi rezultatele detaliate ale studiului în revista medicală The Lancet.

"Tratarea COVID-19 prin combinaţia Lopinavir-Ritonavir a fost recomandată în numeroase ţări. Totuşi, rezultatele studiului nostru arată că acesta nu este un tratament eficient pentru pacienţii internaţi cu COVID-19", a declarat unul dintre coordonatorii studiului Recovery, Martin Landray, profesor la Universitatea Oxford şi citat într-un comunicat publicat în revista The Lancet.

Pentru a putea să se pronunţe în privinţa combinaţiei Lopinavir-Ritonavir (comercializată sub numele Kaletra), cercetătorii britanici au administrat-o unui grup de 1.616 pacienţi şi au comparat datele obţinute cu cele prelevate de la alţi 3.424 pacienţi, în perioada 19 martie-29 iunie.

Rezultatul: nu a existat o diferenţă semnificativă a mortalităţii după 28 de zile (23% pentru pacienţii care au primit tratamentul şi 22% pentru cei care nu l-au primit).

Combinaţia Lopinavir-Ritonavir nu permite nici reducerea riscurilor de conectare a pacienţilor la dispozitivele de ventilare artificială, nici scurtarea perioadei de spitalizare.

La începutul lunii iulie, imediat după anunţul făcut de coordonatorii studiului Recovery despre ineficienţa acestui tratament, coordonatorii studiului european Solidarity (supravegheat de OMS) şi cei ai partenerului său francez, studiul Discovery, au abandonat la rândul lor acest tratament.

Studiul Recovery, care a inclus 13.000 de pacienţi din 176 de spitale britanice, a permis îmbunătăţirea considerabilă a cunoştinţelor despre tratamentele administrate împotriva COVID-19.

El a arătat mai întâi, la începutul lunii iunie, că hidroxiclorochina nu are un efect benefic. Apoi, la jumătatea lunii iunie, a evidenţiat faptul că dexametazona (un corticoid) reduce mortalitatea bolnavilor suferind de forme grave ale bolii. Acest tratament este unul dintre cele două care i-au fost administrate preşedintelui american Donald Trump în ultimele zile.

Deşi zeci de tratamente împotriva COVID-19 sunt evaluate în lumea întreagă, dexametazona este pentru momentul singurul care a dovedit o eficienţă în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii.

Un antiviral, Remdesivir (şi el administrat preşedintelui Trump) reduce uşor durata de convalescenţă a bolnavilor de COVID-19 spitalizaţi, dar nu a dovedit beneficii în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii.

Coordonatorii studiului Recovery sunt pe cale să evalueze mai multe alte tratamente: cocktailul experimental de anticorpi de sinteză, dezvoltat de compania Regeneron (administrat şi el preşedintelui Trump), Tocilizumab, şi plasma prelevată de la persoane care s-au vindecat de această boală. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...