Coronavirus: Un elveţian din trei a avut COVID-19, potrivit studiilor serologice

Deşi datele oficiale indică aproximativ 643.000 de cazuri de COVID-19 în Elveţia de la începutul pandemiei, studiile serologice efectuate în această ţară estimează că în realitate mai mult de 2,8 milioane de persoane s-au infectat cu noul coronavirus în 2020 şi 2021, aşadar circa o treime din populaţia de aproximativ 8,6 milioane de locuitori, relatează agenţia EFE.

Reprezentanţi ai Oficiului Federal de Sănătate Publică au confirmat duminică la postul de televiziune RTS aceste cifre, publicate iniţial de cotidianul local NZZ, afirmând că estimarea din noiembrie 2020 indica o infectare a circa 20% din populaţia Elveţiei, diferenţa până la estimarea actuală realizându-se în ultimele şase luni.

La fel ca în orice altă ţară, majoritatea celor infectaţi au contractat virusul fără să ştie, având numai simptome uşoare sau fiind asimptomatici, astfel că nu se regăsesc în statisticile oficiale cu cazurile de COVID-19.

Până în prezent în Elveţia au fost administrate puţin peste două milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. Autorităţile elveţiene încă nu au luat o decizie cu privire la crearea unui certificat de vaccinare care să faciliteze accesul în unele locuri sau evenimente publice, certificat a cărui implementare a fost evocată anterior să înceapă din luna iunie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Străpungerea iminentă a primei galerii din cel mai mare tunel rutier al României, pe A1 Lugoj-Deva

2 VIDEO Momente de panică la München, cu un avion Boeing 787 al companiei Vietnam Airlines care a efectuat o decolare periculoasă

3 Un turist român a testat modelul „șezlong gratuit” din Thassos: Cât a costat consumația

4 ANM / Vreme neobișnuit de caldă în România până la jumătatea lui septembrie

5 Melania Trump, absentă de o lună din spațiul public, în timp ce o consilieră îi devine umbră