Coronavirus: Ungaria a anulat manifestările pentru sărbătoarea naţională din 15 martie

Ungaria a anunţat sâmbătă anularea manifestărilor pentru sărbătoarea naţională din 15 martie la Budapesta din "motive de securitate", din cauza epidemiei de coronavirus, informează MTI şi AFP.

Aceste manifestări, care includ de obicei un discurs al premierului Viktor Orban, atrag în general mii de cetăţeni ungari şi vizitatori din comunităţile maghiare din străinătate. Ungaria comemorează la 15 martie răscoala din 1848 împotriva dominaţiei habsburgice.

"Deşi Ungaria a cunoscut doar cazuri individuale şi nu există centre majore de infecţie", sărbătoarea naţională este un eveniment important care atrage oameni din toată ţara, a explicat guvernul într-un comunicat de presă.

"Din motive de securitate şi pe baza recomandărilor grupului de lucru (responsabil pentru coronavirus), guvernul a decis anularea comemorărilor", se arată în comunicat.

Cinci cazuri de coronavirus nou au fost confirmate în Ungaria.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?