Coronavirus/ Botoşani: Numărul persoanelor aflate în izolare a crescut cu aproximativ 45% comparativ cu cel înregistrat miercuri

Numărul persoanelor din judeţul Botoşani care s-au întors din străinătate şi care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a epidemiei de coronavirus, a crescut, joi dimineaţa, cu aproximativ 45% faţă de ziua precedentă, a declarat, într-o conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor.

Potrivit acestuia, joi dimineaţa se aflau în izolare 498 de persoane, în condiţiile în care, cu o zi în urmă, aceeaşi măsură era luată faţă de doar 348 de cetăţeni din judeţul Botoşani.

Nechifor susţine că această creştere este generată de valul de cetăţeni români care au revenit în ţară după ce autorităţile din Ungaria au deschis culoarul de tranzit spre România.

"Numărul va creşte exponenţial pentru că vor reveni acasă cei care au stat la graniţe, iar acum li s-a dat drumul să vină în ţară", a afirmat prefectul de Botoşani.

Nechifor a adăugat că alte 68 de persoane se află în carantină. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin