Coronavirus/Franţa: Prefectul insulei Martinica interzice circulaţia pe timpul nopţii "până la revenirea la calm"

Prefectul departamentului Martinica, în Antilele Franceze, a decis joi să instituie o i nterdicţie de circulaţie pe timpul nopţii în faţa violenţelor urbane nocturne din insulă, care, la fel ca vecina sa Guadelupa, se confruntă cu o mişcare de protest, născută din refuzul vaccinării obligatorii pentru persoanele din sistemul medical, dar care a degenerat într-o criză socială, notează AFP.

Obiectivul prioritar al acestei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii valabilă "între orele 19.00 şi 05.00" este "revenirea la o situaţie paşnică" pentru "a ne permite apoi să dialogăm, să muncim, să avansăm", dar şi "revenirea serviciului public şi redeschiderea sistemului şcolar", a indicat prefectul Stanislas Cazelle pentru AFP.

Securitatea va fi consolidată din noaptea de joi spre vineri, a precizat el, "cu un dispozitiv mai mobil şi mai numeros pentru a viza cele mai dificile puncte".

"Grupuri de indivizi au comis distrugeri şi au instalat baraje", iar "împotriva forţelor de securitate au avut loc acte de violenţă", a subliniat reprezentantul statului francez care a adăugat că "11 persoane" au fost arestate şi "mai multe arme" confiscate.

Blocarea unor artere rutiere a continuat joi pe cele două insule.

Foto: (c) Ricardo Arduengo/REUTERS


Pentru a detensiona situaţia, premierul francez, Jean Castex, a anunţat luni crearea unei "instanţe de dialog" pentru "a convinge şi sprijini individual, uman" profesioniştii vizaţi de obligaţia de a se vaccina. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

3 VIDEO Fățarnicul Bolojan, întâlnire de taină cu „populistul”, „naționalistul” și „extremistul” George Simion, în spatele ușilor închise

4 Locotenent-comandorul Mihai Vîrdol, pilot militar al Bazei 90, a murit după un accident de motocicletă

5 Eurodeputata Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier în București