Coronavirusul, prezent în Statele Unite din decembrie 2019 (studiu)

Coronavirusul responsabil pentru COVID-19 a fost prezent în Statele Unite cel puţin din decembrie 2019, cu mai multe săptămâni înainte de primul caz confirmat din ianuarie 2020, potrivit unui nou studiu publicat marţi, citat de AFP.

Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite au analizat 24.000 de probe de sânge prelevate de la voluntari din ţară între 2 ianuarie şi 18 martie 2020.

Anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2 au fost detectaţi la nouă pacienţi - prin două teste serologice diferite pentru a minimiza riscul de fals pozitiv.

Anticorpii căutaţi prin aceste teste (IgG), care "neutralizează" capacitatea virusului de a infecta celulele, apar abia la două săptămâni după infectare.

Primele eşantioane pozitive provin de la participanţi din Illinois şi Massachusetts, luate la 7 şi, respectiv, 8 ianuarie 2020, sugerând că virusul i-a infectat la sfârşitul lunii decembrie.

Prin urmare, aceste persoane nu se aflau nici în New York, nici în Seattle, două oraşe care a fost considerate a fi poarta de intrare a virusului.

"Testele anticorpilor ne permit să înţelegem mai bine răspândirea SARS-CoV-2 în Statele Unite în primele zile ale pandemiei în ţară, când testarea era limitată", a declarat Keri Althoff, profesor de epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins şi autorul principal al studiului.

Lucrările, publicate în revista Clinical Infectious Diseases, confirmă rezultate similare ale Centrelor pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), care au ajuns la aceeaşi concluzie în noiembrie anul trecut. AGERPRES


populare
astăzi

1 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…

2 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

3 VIDEO „O să mai furi?” / Dialogul dintre Vâlcov și Ceaușescu

4 Dincolo de mituri și dacopatie. Cine au fost dacii reali: Arheologul Cătălin Borangic demontează clișeele din mentalul colectiv

5 Procurorii s-au dus cu mașina de numărat bani / 2 milioane de euro cash în casa lui Cristian Pomohaci