Costin Georgescu, fostul director al SRI, în stare gravă la o clinică din Elveţia?

Costin Georgescu, fostul director al SRI, în stare gravă la o clinică din Elveţia?

Fostul director SRI, Costin Georgescu, se află în stare gravă, fiind internat într-un spital din Elveția.

Transferul la un spital din străinătate s-a făcut ca urmare a deciziei familiei fostului șef SRI, potrivit RomâniaRv.

Costin Georgescu s-a născut la data de 22 februarie 1942, în municipiul Craiova. În 1967, a absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice din cadrul Institutului de Construcții București.

După finalizarea studiilor, a lucrat ca inginer, șef de șantier, șef grup de șantiere, director tehnic proiectare și director de trust de construcții. De asemenea, a fost director de dezvoltare la Societatea “R” SA, societate din care făcea parte “România Liberă” (1992-1996).

Georgescu a fost implicat și politic. A fost membru al PNL, șef de departament al PNL și coordonator al Departamentelor funcționale ale Convenției Democrate Române (1993-1996). În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales ca deputat de Alba pe listele Convenției Democrate Române. În această calitate, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. El a demisionat din Parlamentul României în iunie 1997.

De altfel, acesta este și momentul când este numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații prin Hotărâre a Parlamentului României, adoptată în ședința comună a celor două camere. Din această postură, a fost unul dintre adversarii declarați ai Legii Ticu, opunându-se deconspirării ofițerilor SRI, care au lucrat pentru Securitate.

A demisionat din funcția de șef SRI în decembrie 2000, după pierderea alegerilor de către CDR 2000.

În ianuarie 2001, Costin Georgescu a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Cipru, fiind rechemat în țară la data de 24 august 2004.

Costin Georgescu este căsătorit și are două fete.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat