Un studiu realizat de cercetătorii japonezi de la Universitatea Kobe arată că persoanele optimiste împărtășesc un tipar comun de activitate cerebrală atunci când își imaginează viitorul. Optimismul nu mai apare doar ca o atitudine, ci ca o strategie cognitivă coerentă, cu implicații importante pentru sănătatea mintală și calitatea relațiilor.

„Optimiștii par să folosească un cadru neuronal comun pentru organizarea gândurilor despre viitor, ceea ce reflectă probabil un stil similar de procesare mentală, mai degrabă decât idei identice”, a declarat Kuniaki Yanagisawa, autorul principal al cercetării de la Universitatea Kobe din Japonia, citat de The Guardian.

El a spus că rezultatele ar putea explica descoperiri anterioare care arătau că optimiștii tind să aibă mai mult succes social. „Ceea ce ne spune studiul este că fundamentul succesului lor social ar putea fi această realitate comună”, a adăugat acesta. „Nu este vorba doar despre o atitudine pozitivă; ci despre faptul că creierele lor sunt literalmente pe aceeași lungime de undă, ceea ce le-ar putea permite o conexiune mai profundă, mai intuitivă.”

Optimismul are o amprentă neurologică

În jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii au susținut că au rugat 87 de participanți să completeze un chestionar pentru a stabili cât de optimiști sunt.

Fiecare participant a fost supus unei scanări cerebrale de tip RMN, în timpul căreia i s-a cerut să-și imagineze diverse evenimente posibile din viață, unele pozitive, cum ar fi o „călătorie de neuitat în jurul lumii”, iar altele neutre sau negative, de pildă, să-și închipuie că va fi concediat. Echipa de cercetători a descoperit că participanții mai optimiști prezentau mai multe asemănări în tiparele de activitate cerebrală într-o regiune implicată în gândirea orientată spre viitor, numită cortexul prefrontal medial (MPFC).

Ce se întâmplă în mintea unui om care speră

De altfel, oamenii de știință de la Universitatea Kobe au comparat rezultatele cu celebra deschidere din romanul Anna Karenina: „Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. La fel, spun ei, gândesc și optimiștii, în timp ce persoanele mai puțin optimiste își imaginează viitorul - fiecare - în felul său.

Scanările cerebrale au arătat că optimiștii nu doar anticipează viitorul într-un mod similar, dar și disting mai clar între scenariile pozitive și cele negative, ceea ce le-ar putea spori reziliența emoțională. „Nu au aceleași gânduri, dar creierele lor procesează viitorul în mod structural similar”, este de părere Kuniaki Yanagisawa.

Lisa Bortolotti, psiholog, subliniază că optimismul nu distorsionează realitatea, ci reduce impactul emoțional al scenariilor negative și întărește motivația de a acționa. „Să-ți imaginezi un rezultat pozitiv ca fiind posibil și dezirabil te face să lupți pentru el”, spune ea.

Psihologia speranței: cum se reconstruiește viitorul în terapie

„Pentru mine, ca psiholog, poate cea mai valoroasă parte a acestui studiu este demonstrația clară că optimismul este o strategie cognitivă eficientă. Cu alte cuvinte, gândirea pozitivă nu trebuie privită ca o iluzie confortabilă, ci ca o competență mentală antrenabilă. Tocmai această dimensiune o face relevantă în intervențiile psihoterapeutice”, a declarat, pentru „Adevărul” Ioana Sabina Bota, psiholog clincian.

Conform spuselor sale, în multe tipuri de terapie, de la tratarea anxietății și depresiei, până la prevenirea burnoutului, una dintre sarcinile centrale este reconstruirea relației individului cu viitorul.

„Mulți oameni ajung în terapie blocați în gânduri, lipsă de sens sau previziuni catastrofale. În acest context, faptul că optimismul are o organizare neurală coerentă devine un argument puternic în favoarea unor tehnici precum expunerea imaginativă sau metodele narative. Când lucrăm cu clienți care nu reușesc să-și imagineze un viitor favorabil, putem construi exerciții care stimulează imaginația orientată spre bine, nu pentru a ignora realitatea, ci pentru a reda sensul și motivația în contexte de viață complexe”, a explicat ea.

Această abordare nu înseamnă eliminarea emoțiilor negative sau negarea eșecurilor, ci schimbarea lentilei prin care acestea sunt privite, subliniază specialistul. „În psihologia pozitivă, perspectiva lui Martin Seligman este una dintre cele mai cunoscute: optimismul nu este doar o atitudine pozitivă, ci modul în care ne explicăm evenimentele negative. O persoană optimistă va interpreta dificultățile ca fiind temporare, specifice și externe, nu ca trăsături permanente, globale și personale. Astfel, un examen picat nu este văzut ca o dovadă a lipsei de inteligență, ci ca rezultatul unui efort insuficient: Am picat pentru că nu am învățat suficient, nu pentru că aș fi incapabilă. Dacă mă apuc serios de învățat, data viitoare voi reuși”, continuă psihologul

În opinia sa, tocmai această convingere, că ai control asupra situației, constituie fundamentul unui optimism realist și funcțional. „Persoanele optimiste nu neagă dificultățile, dar nici nu se lasă copleșite de ele. În schimb, le interpretează într-un mod care le păstrează motivația și direcția. Această interpretare constructivă a eșecurilor are un impact direct asupra sănătății mintale, rezilienței și calității relațiilor interumane”, adaugă Ioana Sabina Bota.

Optimismul poate fi cultivat. Și contează mai mult decât crezi

Din punct de vedere al dezvoltării personale, optimismul este considerat o trăsătură de personalitate influențată atât de factori genetici, cât și de mediu. „Interesant este faptul că, spre deosebire de alte trăsături, componenta ereditară a optimismului este considerată relativ redusă, ceea ce înseamnă că poate fi învățat și cultivat mai ușor decât alte trăsături transmise genetic. Acest lucru deschide un spațiu considerabil pentru intervenție educațională și terapeutică”, completează psihologul.

La nivel social, implicațiile sunt la fel de importante. „Studiul realizat de cercetătorii japonezi sugerează că persoanele optimiste „funcționează pe aceeași frecvență”, iar acest aspect explică de ce unii oameni stabilesc relații autentice cu mai multă ușurință. Nu doar că își imaginează viitorul, ci îl fac într-un mod similar, empatic și previzibil. Pentru adolescenți sau persoane aflate în izolare emoțională, acest tip de reconfigurare cognitivă poate deschide ușa spre apartenență și încredere. Exercițiile mentale prin care clienții sunt încurajați să își imagineze un viitor coerent, în care sunt înconjurați de sprijin și oportunități, pot deveni nu doar tehnici terapeutice, ci și instrumente de reinserție socială”, adaugă aceasta.

În concluzie, optimismul nu este un lux sau un privilegiu al celor norocoși. „Este o formă de igienă mentală, un antrenament al creierului care ne ajută să facem față provocărilor fără a pierde direcția sau speranța. Avem astăzi nu doar dovezi clinice și observaționale, ci și susținere neurologică pentru ideea că optimismul poate fi cultivat, exersat și integrat ca o resursă de viață, cu beneficii individuale, relaționale și colective ”, conchide Ioana Sabina Bota.