Cristi Chivu, criticat dur în Italia chiar și după prima victorie din Champions League
Aflată sub o presiune uriașă după eșecurile înregistrate în primele două etape, gruparea milaneză avea nevoie obligatorie de victorie în runda a treia a Ligii Campionilor pentru a-și păstra șansele la o clasare în primele opt echipe. Deși trupa lui Cristi Chivu a început partida cu Șahtior Donețk într-un ritm alert, entuziasmul italienilor s-a stins treptat pe parcursul întâlnirii.
Reacția presei din Italia: de la critici dure la aprecieri pentru defensivă
În ciuda faptului că Inter s-a impus la limită, scor 1-0, jurnaliștii italieni nu au trecut cu vederea sincopele din jocul echipei. Publicația FCInterNews i-a acordat tehnicianului român nota 6.5, însă analiza prestației a fost una extrem de aspră:
„O primă repriză dezamăgitoare, ca să nu spunem mai mult. Nici nu pare să fie echipa lui: lentă, pasivă, previzibilă, fără legături între compartimente. În repriza secundă, reușește să-i redea puțină vitalitate, însă haosul continuă să domine. Primele trei schimbări dau un impuls echipei, afectată de eliminarea lui Bastoni. Antrenorul reacționează prin trecerea la un sistem 4-4-1, iar norocul, venit prin Mkhitaryan, proaspăt introdus pe teren, îi aduce golul extrem de important al lui Carlos Augusto, care valorează trei puncte obținute cu mari sacrificii. Probabil că Inter va fi eliminată din Liga Campionilor, dar nu astăzi!” - FCInterNews
O notă similară, 6.5, a venit și din partea cotidianului Leggo , care a ales însă să privească partea plină a paharului, remarcând soliditatea defensivă a echipei lui Chivu:
„Revine la victorie în Liga Campionilor la aproape un an de la succesul cu Kairat, scor 2-1, de această dată învingând la limită Șahtior Donețk, grație unui gol marcat în ultimul sfert de oră. Alte două aspecte pozitive: experimentul cu Bastoni în centrul apărării, care merită repetat, și primul meci fără gol primit în Liga Campionilor. A revenit!” - Leggo
De cealaltă parte, jurnaliștii de la TuttoMercatoWeb și cei de la FCInter1908 l-au notat pe antrenorul român cu 6, subliniind fragilitatea mentală a echipei în competițiile europene, dar și importanța vitală a punctelor puse în joc.
„După două înfrângeri, era nevoie disperată de o victorie în Liga Campionilor. Primele minute au fost încurajatoare, dar următoarea oră de joc a echipei sale a fost îngrijorătoare. A încercat schimbări, iar eliminarea lui Bastoni a complicat lucrurile, dar din fericire l-a avut la dispoziție pe polivalentul Carlos Augusto. Nu a fost o prestație convingătoare, dar victoria era cea mai importantă. S-a văzut și caracterul!” - TuttoMercatoWeb
„Încearcă să scape de complexul Ligii Campionilor, dar echipa pare să sufere din punct de vedere mental din cauza lipsei rezultatelor în cea mai importantă competiție. Inter începe bine, dar se stinge repede, iar în repriza secundă devine nervoasă și precipitată. Mai este de lucru pentru a transfera siguranța din campionat în Liga Campionilor, dar este mai bine să facă acest lucru având aceste trei puncte în cont!” - FCInter1908
Schimbare inspirată în zece oameni
Desfășurarea partidei a luat o turnură critică pentru italieni în minutul 68. Bastoni a încasat două cartonașe galbene într-un interval de doar două minute și a fost trimis la vestiare, lăsând-o pe Inter în inferioritate numerică.
Momentul psihologic a fost însă gestionat perfect de pe banca tehnică. Deși aveau un om în minus, milanezii au dat lovitura în minutul 77 prin Carlos Augusto. Reușita decisivă a venit în urma unei pase decisive livrate de Henrikh Mkhitaryan, jucător pe care Cristi Chivu îl trimisese în teren cu doar câteva zeci de secunde mai devreme. Pe final, formația italiană a știut să conserve rezultatul și a rezistat asalturilor adverse, bifând astfel primul succes în actualul sezon de Champions League.
Explorează subiectele:

