Cristian Borcea, audiat în dosarul dezafilierii Universității Craiova

Cristian Borcea, audiat în dosarul dezafilierii Universității Craiova

Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost adus miercuri de la penitenciar la Curtea de Apel București, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul dezafilierii ilegale a Universității Craiova.

În declarația dată în fața instanței, Borcea a spus că a participat la ședința Comitetului Executiv al FRF din 8 iulie 2011, unde a expus situația litigiului dintre cluburile Dinamo și Pandurii Târgu Jiu cu privire la jucătorul Ilie Iordache. Dinamo câștigase toate litigiile cu Pandurii la comisiile Federației, însă clubul din Târgu Jiu deschisese proces în instanța civilă și solicita să nu plătească o clauză de reziliere a jucătorului în valoare de un milion de euro.

Borcea a precizat că l-a întrebat atunci pe Adrian Stângaciu, juristul FRF, dacă acțiunea în instanță este regulamentară, iar acesta i-a transmis că nu este compatibilă cu regulamentele FIFA și UEFA.

"Adrian Stângaciu mi-a zis și de un alt litigiu, cel cu Universitatea Craiova, care a formulat o acțiune în civil, însă eu nu eram interesat de acest litigiu", a precizat Borcea.

În timpul procesului, Mircea Sandu a intervenit și l-a întrebat pe Borcea care sunt consecințele acțiunilor introduse la instanțele civile de cluburile Pandurii și Universitatea Craiova.

"Stângaciu ne-a comunicat că au fost încălcate anumite articole și paragrafe din normele FIFA și UEFA", a răspuns Borcea.

Întrebat de judecător cum s-a ajuns la cuvântul "excludere", Borcea a declarat: "Adrian Stângaciu a spus că pentru acele acțiuni, cluburile riscă excluderea conform statutului. Atunci a intervenit Mitică Dragomir: 'Fraților, ne nenorocim! Rămânem fără bani și se anulează contractul cu televiziunile, nu mai vin bani la fotbal și fotbalul românesc moare' . Dragomir a solicitat ca excluderea să fie ultima soluție. La solicitarea lui Mircea Sandu, s-a pus în discuție trimiterea a două adrese către cluburi, prin care li s-a dat un termen în care să renunțe la acțiunile pe care le-au formulat în fața instanțelor. Propunerea a fost acceptată de membrii Comitetului Executiv, însă nu pot preciza dacă au fost și emise adresele, pentru că a doua zi eu am plecat în SUA, unde am stat 7 — 8 luni. (...) Dumitru Dragomir nu m-a influențat niciodată în exprimarea unui vot (...) Eu am exprimat voturile conform propriei conștiințe, nefiind influențat în niciun fel de Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir".

Cristian Borcea se află închis la Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 6 ani și 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir au fost condamnați de Tribunalul București, în iunie 2016, la câte trei ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii ilegale a Universității Craiova.

Potrivit deciziei tribunalului, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați să plătească în solidar cu FRF și LPF despăgubiri către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA în valoare de 1.084.592.000 lei (aproximativ 240 milioane euro).

Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu apel.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată în iunie 2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

De asemenea, au fost deferite justiției și FRF și LPF pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reținut că, în data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron este Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

"Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanți ai FRF, respectiv LPF — Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului", declară DNA.

Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale — 20 iulie 2011.

"Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu 'un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp'. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului", susțin procurorii.

DNA mai precizează că, în 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului și totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.

AGERPRES/(A, AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale