Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, întâlnire în SUA cu membri ai administrației Biden. Acesta și-a exprimat interesul unui dialog permanent în vederea susținerii și promovării inovației

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, întâlnire în SUA cu membri ai administrației Biden. Acesta și-a exprimat interesul unui dialog permanent în vederea susținerii și promovării inovației

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), responsabilul PE pentru Programul de Sănătate al UE, semnalează că, în România, cheltuielile pentru sănătate abia dacă depășesc 4%.

În cadrul Summitului pentru îngrijirea sănătății, organizat de Politico, Bușoi a atras atenția că ”în majoritatea țărilor est-europene, cheltuielile pentru sănătate sunt mai mici de 7%, în România, abia dacă depășim 4 la sută. Nu mai putem continua așa.”

Acesta consideră că trebuie ”să creștem cu cel puțin jumătate cheltuielile pe cap de locuitor pentru asistență medicală pentru a ajunge la media pe care o cheltuiesc țările din Vest, care vor investi, în continuare, masiv pentru cetățenii lor.”

”În cifre, 80% din costurile asistenței medicale din UE sunt legate de boli netransmisibile și re-internări, iar prevenția reprezintă, în medie, doar 3% din totalul cheltuielilor bugetelor de sănătate. Ca responsabil al Programului pentru Sănătate din UE (EU4Health) am subliniat că acesta trebuie să fie mai mult decât un răspuns la crizele sanitare pe termen scurt, ci și cheia pentru obiectivele pe termen lung: lupta împotriva cancerului, a bolilor cronice, bolilor transmisibile și netransmisibile: cum ar fi afecțiunile cardiovasculare, diabetul, bolile neurologice și hepatita, rezistența la antimicrobiene, sănătatea mintală și îmbătrânirea, reticența față de vaccinuri, accesul inegal la medicamente și servicii medicale, penuria de medicamente ”, a mai punctat Cristian Bușoi.

Europarlamentarul a mai punctat că o altă prioritate dintre ale sale a fost aceea de ”digitalizare a asistenței medicale, în calitate de raportor, a fost digitalizarea asistenței medicale, în special prin crearea și aplicarea dosarului european de e-sănătate și prin sprijinul pentru crearea și utilizarea viitoarei platforme a spațiului de date medicale.”

”Pentru sănătatea pacienților și consolidarea sistemelor medicale, EU4Health va lucra alături de alte programe, instrumente și fonduri: cum ar fi Planul UE de combatere a cancerului, Orizont Europa și, în special, Misiunea privind cancerul, Agenda digitală, Facilitatea de Redresare și Reziliență”, a amintit Cristian Bușoi.

Emblematicul program al Uniunii Europene EU4Helath, un pilon al Uniunii Sănătății, a intrat în vigoare la 26 martie , după ce a primit avizul pozitiv din partea Consiliului Uniunii Europene, la 17 martie, și din partea Parlamentului European, la 9 martie .

Acesta este pus în aplicare de noua Agenție Executivă pentru domeniile Sănătății și Digital, a cărei activitate a început la 1 aprilie.

Cu un buget de 5,1 miliarde de euro, EU4Health va contribui la consolidarea rezilienței sistemelor de sănătate, urmărind, în egală măsură, să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane în toate politicile și activitățile Uniunii, în conformitate cu abordarea ”O singură sănătate” (One Health).

Propus de Comisie la 28 mai 2020, programul este răspunsul UE la pandemia de COVID-19, care a avut un impact major asupra personalului medical, a pacienților și a sistemelor de sănătate din Uniune.

”UE pentru sănătate” este, din punct de vedere financiar, cel mai mare program al UE în domeniul sănătății și va oferi finanțare țărilor UE, organizațiilor din domeniul sănătății și ONG-urilor.

Programul ”UE pentru sănătate” își propune:

  • să îmbunătățească și să promoveze sănătatea în Uniune;
  • să protejeze cetățenii Uniunii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății;
  • să amelioreze disponibilitatea, accesibilitatea și caracterului abordabil al medicamentelor, al dispozitivelor medicale și al produselor relevante în situații de criză;
  • să consolideze sistemele de sănătate, reziliența acestora și utilizarea eficientă a resurselor.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...