Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE: Investițiile României în tranziția digitală pot reduce decalajul industrial față de Europa și ne pot da un cuvânt de spus pe piețele internaționale concurențiale

Investițiile României în tranziția digitală pot reduce decalajul industrial față de Europa și ne pot da un cuvânt de spus pe piețele internaționale concurențiale, a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, în cadrul evenimentului online “Planul de redresare al UE- Realizarea tranziției digitale și creșterea competitivității economice”, organizat joi, 3 februarie, de Biroul Parlamentului European în România.

„Astăzi am subliniat încă o dată importanța pe care o va avea fenomenul de digitalizare atât asupra sectoarelor industriale, cât și în privința eficientizării și a creșterii economice a fiecărei țări membre UE, dar și a Uniunii în ansamblul său. România are la dispoziție pentru investiții 30.5 miliarde euro din Mecanismului de Redresare si Reziliență. 20% din aceste fonduri vor fi alocate pentru proiecte care au ca scop tranziția digitală. Depinde doar de noi să reușim să atragem acești bani și să îi investim eficient, în proiecte care să ne ajute să creăm o adevărată renaștere Industrială și să avem un cuvânt greu de spus pe piețele concurențiale internaționale”, a declarat președintele ITRE.

Astăzi la evenimentul “Planul de redresare al UE- Realizarea tranziției digitale și creșterea competitivității economice…

Posted by Cristian Bușoi on Thursday, 4 February 2021

Cristian Bușoi a explicat pe scurt că Inteligența Artificială, Strategia Industrială, Securitatea Cibernetică, Serviciile Digitale și Conectivitatea sunt componente esențiale ale Strategiei Digitale a UE, precum și că, pentru a deveni lideri ai transformărilor digitale și ai economiei verzi, Agenda Digitală a UE trebuie să își concentreze eforturile asupra domeniilor strategice, precum producția, robotica, comerțul, sănătatea și industriile creative.

„Avem banii necesari, iar cu resursa umană bine pregătită, România va progresa enorm și vom reduce semnificativ decalajele existente momentan între industria noastră și industriile europene și internaționale”, a mai precizat eurodeputatul PPE.

În cadrul dezbaterii online au mai participat și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Adrian Teleman, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, secretarul de stat Corina Atanasiu, din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, eurodeputații Dragoș Tudorache (PLUS, Renew Europe) și Victor Negrescu (PSD, S&D), precum și Octavian Oprea, președinte interimar Autoritatea pentru Digitalizarea României, Andreea Paul, președinte INACO și Olivia Verha, co-fondator Code for Romania.

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India