Cristian Deliorga, eliberat din funcţia de judecător de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Constanţa a lui Cristian Deliorga, propus de Senat judecător la CCR.

Şeful statului a semnat decretul ca urmare a pensionării magistratului la data de 14 iunie.

La jumătatea lunii mai, reprezentanţii USR au depus la CCR o contestaţie referitoare la numirea magistraţilor Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan în funcţia de judecător constituţional.

În ceea ce îl priveşte pe Deliorga, USR a susţinut că a identificat un motiv de incompatibilitate generat de faptul că acesta nu şi-a depus demisia înainte de publicarea în Monitorul Oficial a numirii sale la CCR din partea Senatului.

CCR a respins contestaţia pe 5 iunie.

Tot joi, şeful statului a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Braşov, delegat la Penitenciarul Codlea, a lui Marian Marius Isac, ca urmare a pensionării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

5 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…