Cristiano Ronaldo s-a întors la Manchester United, după 12 ani

Cristiano Ronaldo este jucătorul echipei Manchester United, informația fiind prezentată vineri chiar de clubul englez, scrie Hotnews .

Chiar dacă s-a aflat foarte aproape de un transfer la Manchester City, Cristiano Ronaldo a ales să se întoarcă la Manchester United după 12 ani.

Presa italiană anunță că Juventus va primi 28 de milioane de euro în schimbul portughezului. Potrivit Sky, Cristiano Ronaldo ar urma să semneze un contract pe două sezoane, cu un salariu anual de 29 de milioane de euro.

"Clubul Manchester United este încântat să confirme că a ajuns la un acord cu Juventus pentru transferul lui Cristiano Ronaldo, urmând ca acesta să discute condițiile personale, să obțină viza și să efectueze vizita medicală.
Cristiano, de cinci ori câștigător al Balonului de Aur, a câștigat până acum peste 30 de trofee majore de-a lungul carierei, inclusiv cinci trofee UEFA Champions League, de patru ori Cupa Mondială a Cluburilor, șapte titluri în campionatele Angliei, Spaniei și Italiei și Campionatul European împreună cu naționala Portugaliei.

În prima perioadă petrecută la Manchester United, a marcat 118 goluri în 292 de meciuri.
Întreg clubul așteaptă cu nerăbdare să-l întâmpine pe Cristiano la Manchester", se arată în comunicatul celor de la Manchester United.

Fotbalistul portughez a semnat cu Juventus în 2018, fiind adus de la Real Madrid pentru 112 milioane de euro.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte