Criza apei potabile în municipiul Piatra Neamț continuă; sunt afectate inclusiv școlile, grădinițele și spitalul

Municipiul Piatra Neamț este încă de miercuri seara fără apă potabilă după o avarie majoră la magistrala principală de aducțiune. După ce au fost avansate mai multe termene privind remedierea defecțiunii, directorul companiei ApaServ, Ionuț Cătălin Dughir, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că serviciul de alimentare cu apă va fi reluat cel mai probabil în jurul prânzului.

* Municipiul Piatra Neamț a rămas fără apă din cauza unei avarii majore

'Am întâmpinat mai multe probleme la această lucrare iar piesa comandată, o vană, a avut nevoie de mai multe ajustări. În această dimineață (vineri — n.r.) a fost nevoie să comandăm, la societatea privată la care am făcut acea vană, o nouă lucrare și sperăm ca în jurul prânzului să fie finalizat montajul', a declarat Ionuț Cătălin Dughir.

Datorită avariei de la magistrală, Spitalul Județean, școlile și grădinițele, instituțiile publice și locuitorii municipiului Piatra Neamț nu au apă la robinete încă de miercuri seara. Mai mult, în urmă cu o lună de zile s-a constatat că toate sursele de captare a apei de suprafață din lacurile Bâtca Doamnei, Vaduri și Pângărați, dar și râul Bistrița sunt infestate cu bacteria clostridium perfringens. Din acest motiv, captarea apei se face doar din sursele de adâncime.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă