Criza costului vieții scoate oamenii în stradă în Irlanda

Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă la Dublin pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii, transmite PA Media/dpa.

Protest in Irlanda față de creșterea costului vieții Captură YouTube

Protest in Irlanda față de creșterea costului vieții Captură YouTube

Manifestaţia a fost organizată de coaliţia Cost Of Living, formată din 30 de organizaţii, inclusiv sindicate, organisme studenţeşti şi ale pensionarilor şi partide politice de opoziţie, care îndeamnă guvernul să adopte măsuri radicale împotriva crizei costului vieţii şi a locuinţelor.

Marşul a început în Piaţa Parnell la ora 14.30 (13.30 GMT), participanţii purtând bannere şi scandând „costul vieţii este al naibii de mare”. Manifestanţii s-a îndreptat spre strada O'Connell şi College Green şi s-a terminat în Piaţa Merrion, unde au fost pronunţate discursuri.

Preşedinta Sinn Fein, Mary-Lou McDonald, a condus o delegaţie a partidului la acest protest. Ea a acuzat guvernul irlandez că „nu ascultă oamenii de rând”, acuzaţie la care mulţimea a răspuns: „nu le pasă”.

McDonald a mai afirmat că „această criză a costului vieţii arată din nou inegalităţile uriaşe care există în Irlanda”. „Avem nevoie de mult mai mult decât o schimbare a Taoiseach (premierul n.r.). Avem nevoie de o schimbare de guvern. Avem nevoie de un guvern al poporului şi de un guvern pentru o schimbare reală”.

McDonald a cerut reducerea chiriilor şi interzicerea creşterii chiriei timp de cel puţin trei ani, o finanţare mai bună a serviciilor de îngrijire a sănătăţii şi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi reducerea cu două treimi a costurilor pentru îngrijirea copiilor.

Richard Boyd Barrett din partea People Before Profit, Seamus Dooley din partea Irish Congress of Trade Unions, Beth O'Reilly, preşedinta Union of Students in Ireland, Imelda Brown pentru Irish Senior Citizens Parliament şi Sophia Mulvaney de la Access For All, s-au adresat de asemenea mulţimii.

Un miting similar a avut loc mai devreme la Londonderry. Manifestaţia din Piaţa Guildhall de sâmbătă după-amiază a fost organizată de primarul districtului Derry & Strabane (nord-vestul Irlandei de Nord), Sandra Duffy, pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ea a numit urgenţa legată de costul vieţii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Așa o fi?

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”