CRIZA DIN UCRAINA: Rolul României în conflictul din zonă

CRIZA DIN UCRAINA: Rolul României în conflictul din zonă

Alianţa Nord-Atlantică urmăreşte cu atenţie situaţia militară din Ucraina cu ajutorul avioanelor de recunoaştere AWACS care patrulează în spaţiul aerian al României şi în cel al Poloniei, afirmă un oficial NATO, citat de postul canadian CBC.

NATO continuă monitorizarea mişcărilor militare ruse cu avioane care survolează România şi Polonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avioane NATO de tip Boeing 707, dotate cu tehnologie AWACS, continuă să urmărească mişcările de trupe de la graniţele Ucrainei, a precizat maiorul NATO Charles Riffou, membru al Forţelor Aeriene canadiene.

"Trupele ruse efectuează exerciţii, noi le monitorizăm. De asemenea, au mobilizat unele nave mari în regiune, pentru a capta informaţii despre ce face partea cealaltă. În acest moment, este un joc de-a şoarecele şi pisica", a subliniat Charles Riffou.

Tehnologia Sistemului Aerian de Avertizare şi Control (AWACS) permite avioanelor NATO să obţină date radar pe o rază de până la 400 de kilometri, mai lungă decât a sistemelor de monitorizare de la sol.

Potrivit Alianţei Nord-Atlantice, aproximativ 40.000 de militari ruşi sunt staţionaţi la frontierele de est ale Ucrainei, în contextul operaţiunilor armatei ucrainene împotriva miliţiilor proruse.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Reacția Rusiei după capturarea liderului venezuealean Nicolas Maduro

2 Odesa este practic asediată, ceea ce ar putea provoca prăbușirea economiei Ucrainei

3 Femeia misterioasă cu cască neagră, suspectată de declanșarea focului în barul din Crans-Montana

4 Câți bani a făcut un șofer român de Bolt și Uber în noaptea de Revelion: „Concluzia o trageți voi, dacă a meritat sau nu”

5 „Am pierdut toată tehnologia cloud. Am pierdut internetul, să fim sinceri”