Criza energetică din Europa îşi face simţite efectele asupra giganţilor industriali

Criza energetică din Europa îşi face simţite efectele asupra giganţilor industriali

Creşterea neîntreruptă a preţurilor la energie în Europa îi expune pe cei mai mari consumatori de gaze şi electricitate din regiune la pierderi semnificative, forţându-i pe giganţii industriali să reducă producţia, ceea ce ameninţă revenirea economică, transmite Bloomberg.

În condiţiile în care preţurile la energie doboară record după record, cel mai mare producător european de aluminiu, firma Dunkerque Industries France, a redus producţia în ultimele două săptâmâni. De asemenea, firma Nyrstar va opri producţia de zinc în Franţa la începutul lunii ianuarie iar producătorul român de îngrăşăminte Azomureş a oprit temporar activitatea.

"Preţurile mari la gaze, atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru cei industriali vor fi un obstacol în calea activităţii. Această ultimă creştere a preţurilor la gaze este în mod clar o evoluţie negativă pentru perspectivele tuturor economiilor europene", spune Sarah Hewin, director de cercetare la Standard Chartered.

Aluminiul este unul dintre metalele industriale cu cel mai mare consum de energie iar creşterea cu aproximativ 500% a preţurilor la electricitate a forţat Aluminium Dunkerque să reducă producţia cu aproape 3%, a declarat reprezentantul sindical Laurent Geeraert. Potrivit acestuia, combinatul din Franţa a pierdut aproximativ 20 de milioane de euro de la începutul lunii noiembrie şi până acum şi noi reduceri de producţie ar putea fi necesare dacă preţurile la electricitate vor rămâne la un nivel ridicat.

Producătorul român de aluminiu Alro spune şi el că preţurile actuale sunt nesustenabile în timp ce în Muntenegru, producătorului de aluminiu KAP ar putea să îi fie întreruptă aprovizionarea cu electricitate la finele anului dacă nu acceptă să plătească furnizorului un preţ semnificativ mai mare pentru anul următor, susţine media locală.

Însă există riscuri şi la adresa lanţului de aprovizionare cu alimente. Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte din România, şi o divizie a grupului elveţian Ameropa AG, a anunţat vineri că a început să închidă facilităţile de producţie iar fermierii nu vor putea să îşi permită preţurile atât de mari. În Norvegia, firma Yara International, care a redus producţia încă de la începutul anului, a anunţat că va continua să monitorizeze situaţia şi va reduce producţia dacă va fi necesar.

"Asta o să ne afecteze în cele din urmă, în termeni de cost al alimentelor şi nu va avea un impact numai asupra Europei, va avea un impact în multe ţări", a declarat Anne-Sophie Corbeau, cercetător la universitatea Columbia.

Premierul italian, Mario Draghi, a apreciat că majorarea preţurilor la energie "necesită acţiuni urgente". 20 din cele 27 de state membre UE au adoptat măsuri pentru a reduce impactul asupra consumatorilor şi gospodăriilor vulnerabile. "Comisia Europeană lucrează la acest lucru dar trebuie să lucrăm şi la nivel naţional şi să sprijinim familiile şi afacerile", a declarat miercuri Mario Draghi.

Însă în cazul combinatelor de aluminiu se prefigurează o criză existenţială. Costurile cu închiderea şi repornirea acestor facilităţi sunt mari. Preţurile la aluminiu au crescut cu peste 40% în acest an şi cererea în Europa este în creştere dar profitabilitatea producătorilor este erodată de preţurile mari la energie. În Franţa este nevoie de electricitate care costă aproximativ 11.000 de dolari pentru a produce o tonă de aluminiu, care se vinde pentru aproximativ 2.800 de dolari.

"Vedem o criză existenţială în industria europeană a aluminiului şi în alte industrii producătoare de metale care au un consum intensiv de electricitate. Nu poţi pur şi simplu să apeşi pe un buton", a spus Mark Hansen, director general la traderul de metale Concord Resources Ltd.

Chiar dacă combinatele de aluminiu din Europa sunt responsabile doar pentru o mică parte din producţia globală, ele asigură mai multe mii de locuri de muncă şi sunt o sursă importantă de venituri din taxe. Reducerea producţiei locale ar putea forţa regiunea să se bazeze pe importuri din ţările care deseori folosesc combustibili fosili pentru a produce electricitate, spune Mark Hansen. Aceasta ar putea crea obstacole noi probleme pentru producători precum constructori auto şi companii aeriene, dacă UE va impune o taxă pentru produsele care generează emisii intensive de CO2. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…