CS Universitatea Craiova, învinsă cu 2-0 de AC Milan și eliminată din Europa League

CS Universitatea Craiova, învinsă cu 2-0 de AC Milan și eliminată din Europa League

Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa League de formația italiană AC Milan, care a învins cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara pe stadionul ''San Siro'', în manșa secundă a turului al treilea preliminar al competiției.

 Milan, care câștigase cu 1-0 la Drobeta-Turnu Severin, s-a impus prin golurile marcate de Giacomo Bonaventura (9), Patrick Cutrone (53), ambele venite în urma unor faze fixe.

Milan a avut inițiativa în debutul meciului, i-a fost anulat și un gol, pentru ofsaid, iar apoi a deschis scorul prin Bonaventura (9), care a reluat în plasă mingea respinsă greșit de Calancea, la un corner.

Craiova a avut o ocazie uriașă, prin Mitriță, care ratase și în primul meci o șansă imensă. Mitriță a fost găsit excelent în careu de Zlatinski, dar șutul său a fost pe direcția lui Donnarumma, care a salvat golul (20).

Calancea s-a remarcat apoi în min. 22, când a scos de la colțul scurt șutul lui Rodriguez, pentru ca în min. 43 să respingă șutul lui Suso, după care Conti a reluat alături de poarta goală.

AC Milan, care a făcut achiziții în această vară de peste 200 de milioane de euro, a marcat al doilea gol, după pauză, printr-un produs al centrului propriu de juniori, Patrick Cutrone (53), care a trimis mingea în plasă, din apropiere, după o deviere norocoasă venită de la Alexandru Mateiu, în urma unei lovituri libere a gazdelor.

Echipa craioveană, antrenată de italianul Devis Mangia, a avut apoi o perioadă bună de joc în care portarul Donnarumma a fost nevoit să se întrebuințeze în două rânduri, de fiecare dată în fața brazilianului Gustavo: în min. 63, talentatul portar italian (18 ani) a acordat corner la șutul din lovitură liberă expediat de Gustavo, iar apoi a reținut balonul trimis în fața porții de același jucător brazilian.

Milan a fost de două ori aproape de gol, însă lovitura de cap a lui Silva (76), deviată de Niang, a fost deturnată în corner, iar apoi Calancea a respins mingea trimisă cu capul de Niang (81).
Ultima oportunitate a aparținut lui Bărbuț (85), al cărui șut centrare a fost respins de Donnarumma.

CSU Craiova a părăsit onorabil competiția, după două eșecuri la diferență mică în fața uneia dintre cele mai bune și titrate echipe din Europa.

AC Milan — CS Universitatea Craiova 2-0 (1-0)
Au marcat: Giacomo Bonaventura (9), Patrick Cutrone (53).
Milano, stadion ''San Siro'': 65.000 spectatori
Europa League — turul al treilea preliminar (manșa a doua)
În prima manșă: 1-0.

Au evoluat echipele:

Milan: 99. Gianluigi Donnarumma — 12. Andrea Conti, 17. Cristian Zapata (căpitan), 22. Mateo Musacchio, 68. Ricardo Rodríguez — 79. Franck Kessié, 5. Giacomo Bonaventura (11. Fabio Borini, 81), 73. Manuel Locatelli — 94. M'Baye Niang, 8. Suso (10. Hakan Calhanoglu, 65), 63. Patrick Cutrone (9. André Silva, 71). Antrenor: Vincenzo Montella.
Rezerve neutilizate: 30. Marco Storari — 2. Davide Calabria, 15. Gustavo Gomez, 18. Riccardo Montolivo.

CSU Craiova: 1. Nicolae Calancea — 30. Radoslav Dimitrov, 44. Hrvoje Spahija, 6. Renato Kelic, 2. Tiago Ferreira — 21. Fausto Rossi (8. Alexandru Mateiu, 46), 23. Hristo Zlatinski, 11. Nicușor Bancu — 7. Gustavo Vagenin, 10. Alexandru Băluță (căpitan; 9. Mihai Roman, 65), 28. Alexandru Ionuț Mitriță (77. Cristian Bărbuț, 83). Antrenor: Devis Mangia.
Rezerve neutilizate: 51. Miodrag Mitrovic — 3. Marius Briceag, 5. Vladimir Screciu, 84. Alexandre Barthe.

Arbitru: Nikola Popov; arbitri asistenți: Gheorghi Todorov, Martin Venev; arbitru de rezervă: Stanislav Todorov (toți din Bulgaria)
Cartonașe galbene: Rodriguez (45), Băluță (48), Zapata (62).

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…