CSM anunţă declanşarea procedurii de ocupare a funcţiei de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal de la ÎCCJ

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, miercuri, declanşarea procedurii de ocupare a funcţiei de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul CSM, candidaturile pot fi depuse până pe 12 iunie, urmând ca, în perioada 13-29 iunie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să verifice dacă cei înscrişi au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea.

Proiectele de candidatură vor fi publicate pe site-ul CSM în data de 18 iunie, iar până pe 2 iulie vor fi verificate dosarele candidaţilor, pentru a se constata dacă îndeplinesc condiţiile.

Pe data de 3 iulie, Secţia pentru judecători a CSM va analiza candidaturile şi va formula propunerea de numire în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal de la ÎCCJ. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică