CSM: Nu am propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni

CSM: Nu am propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) precizează, într-un comunicat, că nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni.

"Consiliul nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni, cu atât mai puţin în cazul infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii publici sau în cazul infracţiunilor de corupţie. Consiliul a înaintat Comisiei speciale (...) pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei un punct de vedere asupra solicitării Ministerului Finanţelor Publice de modificare a Legii nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală. În acest cadru s-a urmărit orientarea spre recuperarea prejudiciului şi nu preeminenţa măsurilor punitive", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, CSM a propus, în contextul mai larg al dezbaterilor asupra modificărilor Codului penal, o abordare integrată a infracţiunilor economice, printr-o nouă variantă de incriminare a articolului 308 din Codul penal, care reglementează exclusiv infracţiuni săvârşite în mediul privat.

"Subliniem, aşadar, că varianta de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei, propusă de Consiliu, vizează anumite fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat, iar nu de către funcţionarii publici", se mai menţionează în comunicat.

Potrivit unui amendament propus de CSM şi dezbătut marţi în Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei, art. 308 referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane se completează cu patru noi alineate care prevăd: "(3) În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 295 (delapidarea) (...) împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală; (4) Infracţiunile prevăzute la art. 295, 297-300 (abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi uzurparea funcţiei) şi 304 (divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice) (...), dacă au produs un prejudiciu material, nu se pedepsesc atunci când valoarea prejudiciului este de cel mult 50.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, iar făptuitorul îl acoperă până la momentul sesizării instanţei de judecată. (5) Dacă infracţiunile prevăzute la alin. 4 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute (...) se reduc la jumătate; (6) Dispoziţiile alin. 4 şi 5 se aplică tuturor peroanelor care au comis împreună una dintre faptele de la alin. 4, indiferent dacă plata a fost efectuată doar de una sau o parte dintre persoane''.

Deputatul USR Stelian Ion, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare speciale, s-a declarat ''îngrijorat de coordonarea dintre PSD şi CSM'', referindu-se la modificarea articolului 308 din Codul penal. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...