CSM respinge revenirea la DNA a fostei procuroare Mariana Alexandru

Secţia pentru procurori a CSM a respins marţi cererea depusă de fosta procuroare Mariana Alexandru privind reîncadrarea la Direcţia Naţională Anticorupţie.

În prezent, Mariana Alexandru ocupă funcţia de consilier al procurorului-şef DIICOT, Felix Bănilă, ea fiind pensionată din magistratură.

Conform deciziei CSM, Mariana Alexandru nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru reîncadrarea în funcţia de procuror la DNA.

Mariana Alexandru a ocupat funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA, ea ieşind la pensie în septembrie 2014.

În 2015, Mariana Alexandru a fost selectată de delegaţia Uniunii Europene de la Chişinău, fiind numită în funcţia de expert, pentru a oferi asistenţă în domeniul investigării infracţiunilor economico-financiare şi a ajuta autorităţile din Republica Moldova în lupta împotriva corupţiei.

Numele procurorului Mariana Alexandru este legat de primul dosar "Zambaccian", de cel al fostului parlamentar Cătălin Voicu, dar şi de dosarul fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi.

Mariana Alexandru este cea care a infirmat soluţia iniţială dată în dosarul "Gala Bute", în care fusese inculpat doar Rudel Obreja, însă ea a plecat din DNA înainte de a lua o hotărâre privind anchetarea Elenei Udrea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR