Cu buletinul la cumpărarea de țigări și băuturi alcoolice. Proiectul a fost adoptat de Senat

Cu buletinul la cumpărarea de țigări și băuturi alcoolice. Proiectul a fost adoptat de Senat

Senatul a adoptat tacit (deci fără dezbatere) un proiect de lege prin care agenții comerciali vor putea solicita documente de identitate persoanelor care cumpără țigări și băuturi alcoolice. Camera Deputaților va avea votul decisiv.

Agenții comerciali vor putea cere actele de identitate ale celor care cumpără țigări FOTo Freepik

Este important să ne asigurăm că cei care cumpără alcool și tutun sunt suficient de maturi și responsabili pentru a face alegeri informate și sănătoase în ceea ce privește consumul acestor produse. Verificarea vârstei cumpărătorilor este o măsură importantă pentru a preveni accesul la aceste produse și pentru a reduce consumul lor la o vârstă fragedă”, susțin inițiatorii.

Potrivit unui raport citat de inițiatori, adică mai mulți aleși ai USR, 15% dintre fumătorii adulți din România, adică 1 din 6, au declarat că au început sî fumeze înainte de 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani. Datele citate se bazează pe o cercetare a Organizației Salvații Copiii, din 2019. La acea vreme, 14,6% dintre copiii școlarizați cu vârsta între 13 și 15 ani fumau tutun clasic. Iar datele sunt înainte de a lua amploare obiceiul utilizării țigărilor electronice,

În cazul localurilor sau al altor unități care nu respectă legea, amenzile vor fi de până la 500 de lei.

Interzicerea vânzării țigărilor electronice și a băuturilor energizante

La începutul acestei sesiuni, Alfred Simonis (președinte interimar al Camerei Deputaților) a depus, în numele PSD, un proiect de lege prin care are loc interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice.

În cazul interzicerii vânzării țigărilor electronice, proiectul a fost co-semnat de 89 de colegi ai șefului interimar al Camerei Deputaților. „În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului“, afirmă iniţiatorii.

Magazinele sau alte entități comerciale care nu ar respecta prevederea ar putea fi amendate cu 10.000 de lei și suspendarea activității pentru 30 de zile la prima abatere. Cea de-a doua amendă ar fi de 20.000 de lei și o posibilă închidere a unității.

Celălalt proiect anunțat de șeful interimar al Camerei Deputaților, de interzicere a vânzării băuturilor energizante minorilor, este co-semnat de Ciprian Șerban, liderul de grup al PSD. Amenda pare mai degrabă una modică, între 100 și 500 de lei, însă există pericolul pentru unitățile care comercializează asemenea produse către tineri să aibă suspendată activitatea între 10 zile și 30 de zile.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat