Cu ce a ajuns oligarhul rus Roman Abramovici în Ucraina? „Cu siguranță nu a venit cu avionul”, răspunde MAE ucrainean

Ministerul de Externe al Ucrainei a oferit primele reacții oficiale după apariția informațiilor privind vizita discretă a oligarhului rus Roman Abramovici în Ucraina, în luna mai. Deși autoritățile de la Kiev nu au dorit să dezvăluie detalii despre organizarea deplasării, purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Gheorghi Tîhîi, a făcut o precizare ironică: Abramovici „cu siguranță nu a venit cu avionul”.

Oligarhul rus Roman Abramovici/FOTO:X

Oligarhul rus Roman Abramovici/FOTO:X

Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă susținut pe 10 iunie, după ce jurnaliștii au cerut lămuriri privind circumstanțele în care omul de afaceri rus ar fi ajuns în Ucraina pentru o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski.

Întrebat cine a organizat vizita, ce rută a folosit Abramovici și dacă s-a deplasat cu trenul spre Kiev, reprezentantul Ministerului de Externe a evitat răspunsurile concrete.

În schimb, el a insistat asupra ideii că președintele ucrainean profită de orice oportunitate pentru a impulsiona eforturile diplomatice privind încheierea războiului.

„Are vreo importanță dacă a venit cu trenul, cu mașina sau în alt mod? Un lucru pot spune cu siguranță: nu a venit cu avionul. Președintele Ucrainei folosește fiecare oportunitate, chiar și cea mai mică, pentru a apropia pacea. Dacă există o șansă de a face un pas înainte în procesul de pace, el o va folosi”, a declarat Gheorghi Tîhîi.

Oficialul nu a oferit alte informații despre întâlnire și nici nu a precizat dacă aceasta a avut loc la sediul Administrației Prezidențiale din Kiev.

Unde se afla Zelenski în ziua întâlnirii

O altă necunoscută este locul exact în care s-ar fi desfășurat discuția dintre liderul ucrainean și oligarhul rus.

Potrivit informațiilor publicate de administrația prezidențială, pe 21 mai, ziua în care ar fi avut loc întâlnirea, Volodimir Zelenski s-a aflat în orașul Slavutici, din regiunea Kiev.

Președintele a anunțat atunci că a inspectat nivelul de pregătire al regiunii în fața unor eventuale noi atacuri rusești și a evaluat situația de securitate din zonă.

Slavutici este situat în nordul regiunii Kiev, la aproximativ zece kilometri de granița cu Belarus, în apropierea punctului de trecere Slavutici, închis după declanșarea invaziei ruse.

Ce se știe despre rolul lui Abramovici în negocierile de pace

Numele lui Roman Abramovici a fost asociat în repetate rânduri cu tentativele de mediere dintre Moscova și Kiev încă din primele luni ale războiului.

Subiectul a revenit în atenție după ce Vladimir Putin a vorbit despre acesta în timpul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Liderul de la Kremlin a afirmat că un oligarh rus, fără a-l numi inițial, l-a întrebat dacă poate merge în Ucraina pentru a discuta cu Volodimir Zelenski.

Potrivit lui Putin, el nu s-a opus unei astfel de inițiative, iar întâlnirea a avut loc. Ulterior însă, după un atac asupra orașului Starobilsk, interesul Kremlinului pentru acel canal de comunicare s-ar fi diminuat.

La scurt timp după declarațiile liderului rus, deputatul ucrainean Oleksandr Honcearenko a susținut public că întâlnirea dintre Zelenski și Abramovici a avut loc într-adevăr. Parlamentarul nu a precizat însă sursa informațiilor sale.

În lipsa unor detalii suplimentare din partea autorităților ucrainene, rămân încă numeroase semne de întrebare legate de vizita discretă a oligarhului rus. Un lucru pare însă clar: în pofida declarațiilor publice dure și a continuării războiului, canalele neoficiale de comunicare dintre Kiev și Moscova nu au dispărut complet.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Așa o fi?

3 Mare dreptate are omul ăsta în ce spune despre partide...

4 Cine mai crede în coincidențe? / Apropiatul președintelui a ieșit la rampă pentru a-i da la gioale lui Bolojan

5 Așa o fi?