Cu patru luni înainte de 13 noiembrie, un dezertor din Statul Islamic avertizase despre atentatele din Franța

Cu exact 141 de zile înaintea atacului din 13 noiembrie 2015, Nicolas, un francez revenit din Siria, avertizase Direcția Generale a Securității Interne (DGSI) că un anume Abdelhamid Abaaoud era pe cale să organizeze o operațiune care "viza Franța", relatează publicația Le Journal du dimanche.

La 24 iunie 2015, cu patru luni și 20 de zile înaintea atentatelor de la Paris care au provocat moartea a 130 de persoane și rănirea altor câteva sute, un individ avertizase că se pregătește un carnagiu. În Franța și în Belgia. El nu știa unde și nici când. Dar afirma că Abaaoud, un jihadist belgian, care se ilustrase pe rețelele de socializare târând corpuri ale victimelor în spatele unei mașini 4x4 în Siria, primise permis să ucidă în Europa.

Nicolas, 31 de ani, revenea din Siria. După 16 luni petrecute la Raqqa și în câmpia Fallujah, dezgustat de ceea ce văzuse și trăise, cel puțin aceasta este ceea ce afirmă el, se predase autorităților turce, care l-au repatriat imediat în Franța. Ceea ce trebuia să fie un debriefing de rutină pentru agenții Direcției Generale a Securității Interne s-a transformat într-o predicție macabră.

Agenții DGSI îi interoghează în mod curent pe tinerii reveniți în țară din zone de conflict și l-au interogat și pe acesta, dar nu se știe câtă credibilitate au acordat informațiilor sale, mai ales că el voia să negocieze divulgarea lor în schimbul libertății sale.

AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT