Cum a reușit un bancher fantomă să mențină fluxul de bani murdari ai Coreei de Nord. FBI a pus o recompensă de 7 milioane de dolari pe capul lui

Cum a reușit un bancher fantomă să mențină fluxul de bani murdari ai Coreei de Nord. FBI a pus o recompensă de 7 milioane de dolari pe capul lui

Autoritățile americane oferă o recompensă de 7 milioane de dolari pentru informații care să ducă la capturarea lui Sim Hyon Sop, un bancher nord-coreean despre care oficialii SUA spun că joacă un rol-cheie în finanțarea regimului lui Kim Jong Un, scrie The Wall Street Journal.

Kim Jong-un are un bancher căutat de FBI/FOTO:AFP

Kim Jong-un are un bancher căutat de FBI/FOTO:AFP

Cu câțiva ani în urmă, un dezvoltator de criptomonede din California a angajat de la distanță un programator freelancer pentru un proiect tehnic. Plata, în valoare de 216.000 de dolari, a fost făcută în criptomonede și trebuia să ajungă la un coder din Singapore. În realitate, banii au ajuns într-un portofel digital controlat de Sim Hyon Sop, potrivit firmei de analiză blockchain TRM Labs.

Procurorii americani susțin că Sim este implicat în spălare de bani și eludarea sancțiunilor internaționale în numele Phenianului. În mai multe rechizitorii, autoritățile afirmă că fondurile administrate de acesta au fost folosite pentru achiziționarea de echipamente de comunicații, un elicopter și materii prime destinate fabricării de țigări contrafăcute pentru statul nord-coreean.

Biroul Federal de Investigații (FBI) a inclus numele lui Sim pe lista celor mai căutați suspecți financiari, majorând recent recompensa pentru capturarea sa.

O rețea globală în pofida sancțiunilor

Oficiali americani afirmă că Sim locuiește în prezent în China, unde nu a putut fi contactat. El este considerat unul dintre zecile de bancheri nord-coreeni care operează în afara țării pentru a menține funcțional fluxul financiar al regimului, în ciuda sancțiunilor internaționale menite să izoleze complet Coreea de Nord.

Potrivit Grupului de Acțiune Financiară Internațională (FATF), conectarea Phenianului la sistemul financiar global nu s-a redus, ci s-a sofisticat. În fiecare an, mii de muncitori IT sub acoperire și hackeri nord-coreeni generează sute de milioane de dolari prin furturi cibernetice și activități ilegale, spun autoritățile americane.

Acești bani trebuie însă spălați și cheltuiți fără a lăsa urme care să ducă înapoi la Coreea de Nord. Aici ar interveni persoane precum Sim, care, potrivit anchetatorilor, au avut acces la e-mailuri și registre detaliate ale tranzacțiilor sale.

Bani care au trecut prin bănci americane

Autoritățile americane susțin că o parte semnificativă din fondurile gestionate de Sim a tranzitat sistemul financiar al Statelor Unite. Într-un singur caz, mai multe bănci americane ar fi procesat, fără să știe, peste 300 de tranzacții în valoare totală de aproximativ 74 de milioane de dolari pentru entități legate de Phenian.

Instituțiile financiare menționate au refuzat să comenteze.

Procurorii spun că astfel de fonduri sunt folosite pentru a finanța programe de armament, inclusiv arme de distrugere în masă.

Cine este Sim Hyon Sop

Despre Sim se cunosc puține detalii publice. Potrivit Departamentului Justiției al SUA, acesta are 42 de ani și a studiat la o universitate de elită din Phenian, unde ar fi învățat limbi străine.

Un fost diplomat nord-coreean, care a defectat în Coreea de Sud, afirmă că Sim a fost trimis în străinătate pentru a reprezenta o filială a Băncii de Comerț Exterior a Coreei de Nord, instituție aflată sub sancțiuni internaționale.

În 2016, Sim s-a stabilit în Emiratele Arabe Unite, unde ar fi coordonat activități financiare pentru muncitori IT nord-coreeni și rețele de hackeri. Autoritățile emirateze spun că i-au anulat viza în conformitate cu sancțiunile ONU, însă plecarea sa a fost întârziată de restricțiile pandemice.

Criptomonede, firme-fantomă și țigări contrafăcute

Anchetatorii descriu un mecanism complex: veniturile ilegale sunt transferate sub formă de criptomonede, fragmentate prin mai multe portofele digitale și convertite ulterior în numerar prin intermediari din diverse țări. Fondurile ajung apoi în conturile unor firme-fantomă, de unde pot fi folosite pentru achiziții sensibile.

Printre acestea se numără și finanțarea producției de țigări contrafăcute, o sursă importantă de venit pentru Phenian. Procurorii susțin că Sim a coordonat achiziția de tutun prin companii-paravan din China și Orientul Mijlociu, cu plăți procesate prin bănci occidentale.

Legături și dincolo de Coreea de Nord

Potrivit unor analize recente, portofele digitale controlate de Sim ar fi transferat fonduri către entități asociate cu Gardienii Revoluției din Iran, ridicând semne de întrebare privind posibile schimburi financiare sau comerciale între state aflate sub sancțiuni.

Deși Statele Unite au emis mai multe rechizitorii împotriva sa, lipsa unui tratat de extrădare cu China face ca prinderea lui Sim să fie extrem de dificilă. Cercetători în domeniul criptomonedelor afirmă că activitatea sa continuă.

FBI speră că majorarea recompensei la 7 milioane de dolari va duce, în cele din urmă, la localizarea și arestarea unuia dintre cei mai importanți intermediari financiari ai regimului nord-coreean.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Armand Goșu / Cei care au anulat alegerile din România au făcut jocul Rusiei

2 BREAKING Un ofițer a fost reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev de la Școala de Poliție din Câmpina

3 Declarațiile lui Putin din ultimele zile provoacă stupoare. Analist: „Moment de nebunie statală completă”

4 Moment penibil la Kremlin / Propagandistului Soloviov i-au dat lacrimile în fața lui Putin. „Omule, ai fost creat pentru război”

5 Rusia amenință România și o acuză că împinge lumea spre un nou război mondial. „Indivizi cu conexiuni în KGB și GRU au acționat aici”