Prin metode moderne, specialiștii au reușit să reconstituie chipul celui mai vechi vânător din stepele nord-pontice. Acesta provine dintr-o comunitate misterioasă din Ucraina de astăzi, în care au fost descoperiți și indivizi care veneau de pe teritoriul României actuale.

Vânătul mezolitic de la Vasilyvka-Ucraina FOTO Ancient Log/facebook

Istoria veche este un puzzle cu multe necunoscute. De exemplu, mulți ne întrebǎm cum arătau strămoșii oamenilor care au trăit pe teritoriul țărilor europene de astăzi, cu ce se ocupau, în ce credeau, care le era stilul de viață. Arheologia reușește să răspundă parțial la o serie de întrebări. La fel și studiile ulterioare ale oamenilor de știință. Mult timp, chipul acestor strămoșii ai europenilor de astăzi au rămas o necunoscută. În ultimele decenii, datorită tehnologiei și a avansului metodelor de cercetare au avut loc progrese incredibile. Chipul și originea unor oameni care au trăit acum 10.000 sau 12.000 de ani încep să iasă la lumină. Craniile descoperite cu ajutorul echipelor interdisciplinare de specialiștii se transformă prin tehnologia digitală și Inteligența Artificială în chipuri, cu expresii faciale și detalii nebănuite. Este și cazul unui bărbat care a trăit acum 10.000 pe malurile Niprului, faimosul fluviu care străbate teritoriul Ucrainei de astăzi. Studiile genetice arată că acesta făcea parte dintr-o comunitate care ascunde multe mistere, inclusiv faptul că printre membrii săi se aflau și câțiva indivizi care erau originari de pe teritoriul României de astăzi.

Vânătorul de la Vasylivka și legătura cu „părinții” europenilor

În anul 1953, în apropierea localității ucrainene Vasylivka, arheologii sovietici descopereau, pe malurile Niprului, urmele unei comunități preistorice. Era vorba despre locuitori ai stepelor nord-pontice de acum 12.000-10.000 de ani. Erau triburi de vânători-culegători ai epocii mezolitice, cea care făcea tranziția către neolitic și revoluția socială, culturală și economică, care va duce la apariția marilor civilizații agrare din Europa.

Primele descoperiri au avut loc pe malurile Niprului, pentru a salva ceea ce mai rămăsese din siturile distruse în timpul războiului. O echipă de arheologi de la Institutul din Kiev a reușit să recupereze o serie de artefacte și au făcut descoperirile de la Vasylivka. Era vorba despre o serie de morminte ale acestor triburi de vânători nord-pontici. Printre resturile osteologice s-a găsit și craniul unui bărbat, descoperire ce s-a dovedit crucială pentru înțelegerea formării popoarelor europene de mai târziu.

„Caracteristicile robuste ale craniului și morfologia acestuia sugerează legături cu clusterul genetic EHG, care a jucat un rol crucial în modelarea peisajului genomic al Europei preistorice. Fie prin ascendență directă, fie prin amestec, aceste populații au contribuit la grupuri ulterioare precum culturile Yamnaya și cea a ceramicii cu șnur, făcând descoperiri precum cea de la Vasylivka vitale pentru înțelegerea rădăcinilor expansiunii indo-europene”, arată specialiștii de la Ancient Log. Cercetările mai recente, realizate cu ajutorul tehnologiei, au reușit să reconstituie vârsta, dar și fizionomia acestui vânător de acum 12.000 de ani și să prezinte omenirii pe unul dintre posibilii „părinți” ai europenilor de mai târziu.

„Dezgropat lângă râul Nipru, în regiunea Dnepropetrovsk a Ucrainei, craniul de la Vasylivka III este o fereastră rară și remarcabilă către populațiile de vânători-culegători estici, din perioada mezolitică. Cel mai probabil a trăit acum 10.000 de ani și a avut vârsta de aproximativ 40 de ani, la momentul decesului. Acest individ reprezintă unul dintre cei mai timpurii locuitori umani cunoscuți ai stepei nord-pontice, în perioada de tranziție de după ultima eră glaciară”, adaugă cei de la Ancient Log. Reconstrucția chipului, cu ajutorul tehnologiei, ne prezintă un bărbat cu trăsături dure, dar foarte asemănătoare cu cele ale oamenilor de astăzi.

Indivizi născuți pe teritoriul României de astăzi, tocmai pe malurile Niprului

Cercetările în zonă, începute în 1953, au fost continuate până în 1990, cu multe întreruperi și incidente. În primul rând, din cauza condițiilor grele și a deranjamentelor stratigrafice, au fost recuperate foarte puține artefacte. Au fost găsite multe resturi osteologice de la bărbați, femei și copii. Unii erau inhumați în poziție chircită, alții în în poziție supină, ceea ce arată că proveneau din grupuri diferite, ca tradiție, cultură și poate componentă genetică. Trăiau din pescuit, vânătoare și cules, consumau mult mai multe cereale decât alte populații mezolitice europene și probabil trăiau într-un sistem de clanuri și triburi pe malurile Niprului. Erau semi-sedentari.

„Prezența pragurilor și lanțurilor de stânci din zona Niprului a facilitat realizarea de capcane pentru pescuitul sezonier specizalizat. Construirea lor, precum și controlul celor mai productive părți ale văii a necesitat un efort colectiv, consolidarea comunităților și reducerea mobilității acestora pe parcursul ciclului economic anual. Grupurile au fost atașate de un anumit loc și prin nevoia de a stoca resursele dobândite într-un sezon de mare productivitate. Disponibilitatea peisajelor de diferite tipuri în cadrul regiunii – pădurile din rigole și valea râului, precum și stepele de pe platoul bazinului hidrografic, au făcut posibilă desfășurarea unei economii cu mai multe resurse fără deplasări pe distanțe lungi. Consecința acestui fapt a fost tranziția timpurie a locuitorilor la un stil de viață relativ sedentar, în care au schimbat sezonier așezările de pe insule, terase joase și înalte din aceeași secțiune a văii”, precizează specialistul Dmytro Haskevych, într-un articol de specialitate, pe Research Gate.

Interesant este faptul că în mormintele acestei comunități au fost găsiți și indivizi care, spun specialiștii, erau originari de pe teritoriul României de astăzi. Adică, din zona Porților de Fier. Un indiciu era reprezentat și de pandativele specifice alături de care au fost inhumați. „Alte documente privind cercetarea de teren, indică prezența unor pandative cu dinți faringieni de pește dar și cu scoici, ducând la sugestia autorului articolului că o parte a indivizilor înhumați în cimitir proveneau din zona Porților de Fier ale Dunării”, arată Dmytro Haskevych, în același articol.

Același specialist de la Departamentul de Preistorie al Institutului de Arheologie al Academiei de Științe din Kiev crede că exista un schimb de parteneri între comunitățile mezolitice de pe râurile Niprului și cele din zona Porților de Fier ale Dunării. Adică erau cupluri mixte. „Există o regularitate, în faptul că cei mai mulți bărbați și femei tinere din cimitir au valori condiționale „dunărene” δ13C în intervalul de la −20 la −21‰ , ceea ce presupune schimbul reciproc de parteneri de căsătorie între cei născuți la Porțile de Fier și cei din zona Niprului. O rută pe apă este discutată ca un mod mai probabil de comunicare între aceste regiuni”, arată Dmytro Haskevych.