Cum au oferit rușii, fără să vrea, o șansă unică românilor. Generalul rus și regulamentele care ne-au deschis drumul către modernitate și unire

Acum aproape două secole, în mod paradoxal, rușii le deschideau românilor porțile progresului, modernizării și a legăturilor culturale cu Europa. Și totul prin intermediul primului act, comun, cu valoare constituțională din istoria Principatelor. Practic, actul care ne scotea din evul mediu.

La începutul secolului al XIX lea, Principatele Române erau subdezvoltate față de Europa Occidentală. Sunt istorici care spun că între Moldova, Valahia și Europa Vestică, la 1801, era un decalaj de aproape două secole. În timp ce Era Industrială debutase în Europa, Principatele se aflau încă în Evul Mediu.

Moldova și Valahi erau state vasale ale Imperiului Otoman, controlate cu mână de fier de turci, prin intermediul domnitorilor fanarioți și a funcționarilor imperiali. Totodată, râvnite de ruși și austrieci, Principatele au fost transformate de secole în câmpuri de luptă. Pe plan intern, țările românești erau sfâșiate de luptele dintre partidele boierești, dintre fanarioți și boieri pământeni. Iar pe deasupra corupția, abuzurile și favoritismele transformaseră peisajul moral al Principatelor. Părea o lume bizară, o mahala stranie de la marginea Europei centrale, care aștepta doar să treacă de la o stăpânire la alta.

Cu toate acestea, proverbul „cei care îți vor binele îți pot face rău, iar cei care îți vor răul îți pot face bine”, și-a găsit perfect locul în istoria Principatelor, iar lumina a venit, culmea de la Răsărit. Rușii au fost cei care ne-au oferit primul act constituțional modern din istoria românilor și totodată, ei au deschis larg porțile progresului Moldova și Valahia.

O lume medievală, înapoiată, marcată de abuzuri și lipsă de educație

Așa cum am precizat, la începutul secolului al XIX lea, în timp ce Europa pășea pe drumul Revoluției Industriale dar și ale revoluțiilor sociale cu o modernizare accelerată și schimbări fundamentale în modul de gândire și acțiune, românii se zbăteau încă în mrejele evului mediu. Moldova și Valahia era slab urbanizate, doar cu câteva târguri mai mari și prea puține orășele. În rest, o mare de țărani dependenți, truditori legați de glie, analfabeți, abuzați, sărăciți și fără nicio perspectivă. Aproape niște animale de povară pe domeniile feudalilor laici dar și bisericești.

Domnitorii cărturari sau reformatori, chiar și din rândurile fanarioților, s-au izbit de opoziția profundă a unei boierimi și a unei clase clericale conservatoare. Ei vedeau în școală un rău care-i putea sminti pe copiii de țăran și implicit îndepărta de ogor și îndatoririle față de senior. La toate acestea se adăugau abuzurile boierilor.

Din secolul al XVIII lea, feudalilor pământeni li s-au adăugat și cei greci, albanezi sau de alte neamuri trimiși de otomani să le reprezinte interesele și să țină bine în frâu Principatele. Toți acești feudali aveau ca principal scop căpătuirea, comițând abuzuri și fărădelegi fără număr, pentru a scoate și ultima lețcaie de pe spinarea celor amărâți. Cu averile obținute, își putea păzi capul de pretendenți, plătind „peșcheșuri” grase funcționarilor otomani.

Totodată își puteau cumpăra un an, doi sau trei de domnie. Și asta fiindcă, otomanii hotărau cine primește sau nu, tronul. Printr-o combinație stranie de balcanism, orientalism și autohtonism, a ieșit o mentalitate-mozaic din care nu lipseau oportunismul, nepotismul, șarlatania și domnia șpăgii. „Cuvintele ordine, dreptate, cinste, onoare sunt adesea uitate în Ţara Românească. Aici, toate slujbele se cumpără, adică se plăteşte dreptul de a săvârşi orice crimă fără a fi pedepsit. Fiecare slujbă, în scurt timp, îl îmbogăţeşte pe cel care o cumpără, dar, după un an, trebuie s-o părăsească sau s-o lase altuia, căci încă un abuz al acestei cumplite cârmuiri este ca un slujbaş să nu stea niciodată mai mult de un an într-o slujbă, oricare ar fi ea. Atunci vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux neînfrânat şi de prost gust, risipeşte la iuţeală rodul jafurilor sale şi, după doi ani de stat degeaba, mai cumpără o slujbă, se îmbogăţeşte din nou de pe urma ei, ca să vină iar în capitală şi să trăiască tot pe picior mare. Acesta este cercul vicios al boierilor din Ţara Românească“, preciza contele de Langeron, soldat rus în serviciului Primului Imperiu Francez și mai apoi al Țarului Rusiei, venit în Principate la începutul secolului al XIX lea.

Jugul turcesc și o tristă izolare economică

Pe lângă moravuri și eternele lupte pentru putere între feudali, mai erau și otomanii. Trădările lui Brâncoveanu și Cantemir au umplut paharul răbdării pentru Înalta Poartă. În locul domnitorilor pământeni, lunecoși și înclinați către trădare, turcii i-au trimis în Principate pe fanarioți, oameni care plăteau tronul și depindeau total de mila sultanului.

O decizie prin care sultanii sperau să stoarcă cât mai eficient Principatele de resursele bogate de care dispuneau. În realitate a fost o poveste mai mult necâștigătoare. O parte a fanarioților au luat și pielea de pe români pentru a face pe plac turcilor dar și pentru a se căpătui. Alții, din contră s-au apucat de reforme, contrar dorințelor otomane. În fine, de la începutul secolului al XVIII lea și până la începutul secolului al XIX lea, Principatele s-au aflat sub o cruntă exploatare economică otomană.

Specialiștii spun că monopolul economic otoman a dus de fapt la înapoierea Principatelor. „Nu puteai vinde produse decât în interiorul pieței otomane. Automat, la prețurile fixate de otomani. Puteai face export doar cu acordul Porții. Era destul de greu să faci asta, trebuia să dai sume de bani, șpăgi am spune astăzi, peșcheșuri la vremea respectivă. Nu prea era rentabil“, spune Iulian Nechifor, profesor doctor în istorie. Prețurile preferențiale erau cu aproximativ 20% mai mici decât cele de pe piața internă și cu mult mai mici decât cele de pe piața occidentală. În plus, negustorii otomani aveau întâietate.

De asemenea, armata otomană trebuia aprovizionată cu grâne, lemn și alte bunuri. „Una dintre răspunderile lor era aceea de a-i ajuta pe negustorii otomani şi levantini să cumpere cantităţile necesare de bunuri la cele mai bune preţuri. Preţurile pentru aceste bunuri şi aşadar răsplata ţăranilor, care erau producătorii acestor bogăţii, erau mai mici decât ceea ce ar fi obţinut pe piaţa internaţională. Această legătură economică devenise atât de importantă în a doua jumătate a secolului al XVI-lea încât sultanii au decis să reglementeze strict comerţul principatelor. Suleiman I şi urmaşii lui au interzis astfel exportul anumitor bunuri, îndeosebi vite, oi, grâne, miere şi lemn, în alte ţări până când nevoile imperiale nu erau pe deplin satisfăcute. (...) Este posibil să fi încetinit dezvoltarea unei clase de mijloc moldave şi valahe native, deoarece negustorii indigeni nu putea concura cu negustorii otomani favorizaţi şi cu alţi negustori din Orientul Apropiat“, arată Keith Hitchins în lucrarea „Scurtă istorie a României“. În plus, fiii de boieri erau orientați către educația otomană, orientală, conservatoare.

De parcă turcii nu erau de ajuns......

Începând cu secolul al XVIII lea, sub stăpânirea lui Petru I cel Mare, Rusia devine o mare putere europeană. În timpul Ecaterinei cea Mare, Imperiu Rus devine un jucător politic de temut în estul Europei. În timpul lui Petru cel Mare, câștigă Războiul Nordului și a reușit să-și întindă mult granițele. În plus, a beneficiat de o politică importantă de reforme moderne, mai ales în armată. În timpul Ecaterinei, rusii au capturat Crimeea și au distrus principalul aliat al otomanilor în stepele nord-pontice.

Țarii ruși s-au proclamat protectorii tuturor creștinilor ortodocși din Balcani și au pornit o „cruciadă” contra otomanilor. De fapt, profitau de slăbiciunea tot mai accentuată a Imperiului Otoman, un stat multietnic care nu mai reușea să se adapteze lumii moderne.

Caz unic în istoria românilor. Singurul domnitor care a plătit o avere ca să fie dat jos de pe tron după ce a sărăcit țara

Țarii, în special Ecaterina , visau cucerirea Constantinopolelui. În orice caz, Principatele Române au intrat în vizorul rușilor. Ecaterina cea Mare, dorea să le cucerească și să le constituie într-un „regat dacic”, controlat de țariști, evident. Ulterior, țari precum Alexandru I și-au dorit ocuparea propriu-zisă a Valahiei și Moldovei și transformarea lor în gubernii. Bunăoară, la 23 aprilie 1828, domnitorii Moldovei și Valahiei au fost dați jos, în locul lor fiind numit un guvernator rus. Țarul i-a cerut sultanului să-i dea Principatele pe 36 de milioane de franci aur. Cert este că din 1739, românii au intrat în viziunile expansioniste ale rușilor.

O parte a boierilor români, în dorința lor de a scăpa de turci și mai ales de fanarioți au început să se constituie în partide filo-ruse. Ba chiar vedeau în țar un adevărat salvator. După 1806, când armatele țarului Alexandru I au ocupat din nou Principatele, în lupta cu otomanii, românii au început să se lămurească cu privire la adevăratele intenții rusești. „Armata rusă distruse în așa măsură această țară, încât ea nu mai oferea deja decât imaginea unui deșert”.

În 1812, după încheierea păcii cu otomanii, rușii presați de Napoleon se vor mulțumi doar cu Basarabia. Presiunea rusească ne-a făcut însă și bine. Otomanii au fost nevoiți să numească, după 1822, domnitori pământeni în locul fanarioților, pentru a mai potoli spiritele stârnite de răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821.

În 1826, prin Convenția de la Akkerman, rusii au impus turcilor o nouă organizare a Principatelor, cu domni aleși de două divanuri, pe timp de șapte ani, și, cel mai important, pentru prima dată voievozii nu mai puteau fi schimbați de otomani, decât cu acordul țarului. Cu alte cuvinte, Rusia a devenit un jucător decisiv în politica internă a Principatelor. De parcă turcii nu ar fi fost de ajuns...

Rusul care a deschis românilor porțile către modernitate

În anul 1828, Rusia și Imperiul Otoman au început un nou război. Rușii nu au pierdut prilejul de a ocupa, din nou, Principatele. Așa cum precizam mai sus, domnitorii au fost înlocuiți cu un guvernator rus, în persoana contelui Pahlen. În jurul acestuia a fost creat un organism militar rusesc, dar din care făcea parte și boieri români filo-ruși. Lui Pahlen i-a urmat Jeltuhin, iar ocupația rusă devenise extrem de abuzivă. „Generalul Jeltuhin și subordonații săi au apărat toate abuzurile și nedreptățile rusești. Sistemul lor de a nu asculta nici o plângere, ci de a acuza imediat, pentru a inspira teamă și a face reclamantul să se retragă de teamă să nu pățească ceva și mai rău decât ceea ce pățise inițial”, preciza Ion Ghica, contemporan cu evenimentele.

Rușii confiscaseră trezoreriile și cele două Principate iar generalii ruși făceau legea alungând pe cine doreau.

Pe 2 septembrie 1829, în localitatea Adrianopole (Edirne din Turcia de astăzi), se încheia tratatul de pace, după războiul ruso-turc din 1828-1829. Otomanii pierduseră războiul, iar Principatele Române intrau sub protectoratul rusesc. Teritoriul Moldovei și al Valahiei aveau să se afle sub ocupație rusească până în 1834.

Acest tratat a reprezentat pentru români o șansă unică în istorie, spun specialiștii. Este momentul care a deschis Principatelor calea către modernitate, independență statală și mai apoi către România modernă: „A însemnat intrarea noastră în spațiul european. A fost, la vremea respectivă, un fel de intrare automată în Schengen“, a precizat istoricul Iulian Nechifor. Tratatul de la Adrianopole cuprindea 16 puncte.

Cele referitoare la Principatele Române sunt grupate într-un act separat: „Actul osăbit pentru prințipaturile Moldova și Țara Românească“, parte a articolului V. Printre altele, tratatul prevedea ca cetățile turcești de pe teritoriul Valahiei, adică Turnu, Giurgiu și Brăila, împreună cu insulele de pe malul stâng al Dunării să fie restituite Țării Românești. Dunărea devenea granița dintre Imperiul Otoman și Valahia. Otomanii nu mai aveau voie să acționeze cu trupe pe teritoriul românesc și nici să organizeze garnizoane în Principate.

Principatele aveau autonomie administrativă, cu domni pământeni, numiți pe viață de Adunarea Obștească. Otomanii nu mai aveau voie să se implice în politica internă a Principatelor. Poate cea mai importantă prevedere se lega de libertatea comerțului și a circulației populației: mai precis, Imperiul Otoman a fost nevoit să renunțe la monopolul comercial din Principate.

Moldova și Valahia nu au mai dat otomanilor mărfuri cu prețuri preferențiale și au dobândit libertatea comerțului. Tratatul a avut multe prevederi interesante, de mare impact, însă una dintre ele a schimbat clar destinul spațiului românesc: desființarea monopolului comercial otoman. Cu această deschidere, românii puteau face liber comerț, dar mai ales puteau circula oriunde în Europa.

Cum a ajuns Basarabia în componența Rusiei. Ultimatumul otomanilor: „Vă dau Prutul, nimic mai mult: Prutul ori războiul“ VIDEO

Providențială a fost însă numirea lui Pavel Kiseleff în funcția de guvernator al Principatelor. Acesta a ajuns pe 19 octombrie 1829 și a reușit să pună țările românești pe picioare, fiindcă erau măcinate de epidemii de ciumă și holeră.

A impus carantina și a importat grâu de pe teritoriul Ucrainei de astăzi. A condus Principatele până în 1834 și în timpul său au avut loc acele reforme esențiale care au deschis drumul Principatelor către modernitate. Este vorba despre Regulamentele Organice. Practic era prima formă de constituție aplicată vreodată Principatelor române.

Au fost promulgate în perioada 1831-1832, de către autoritățile imperiale rusești și au rămas valabile până în 1858, după Războiul Crimeei. Deși au fost două constituții, una pentru Valahia, și una pentru Moldova, ideile și principiile abordate erau identice. De aceea de multe ori se vorbește la singular „Regulamentul Organic”. Ambele aveau 9 capitale cu aproximativ 430 de articole (cel din Valahia avea 444 de articole iar cel din Moldova 435 de articole).

Acest documente efectiv reglementau mersul vieții politice, sociale și economice în Principate, dar pe principii moderne. Evident, era un text conservator care menținea rolul și privilegiile boierimii dar care introducea în societatea românească idei și practici absolut noi. Printre altele era garantată separarea puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească), domnitorul era ales de către o adunare extraordinară din care făceau pentru prima dată parte și orășenii (deși slab reprezentanți).

Se puneau bazele înființării unei visterii publice care să adune toate veniturile proprii, controlate de funcționari și bine organizate cu ajutorul unui buget anual. Bugetul era elaborat de domn cu ajutorul legislativului. În plus, era redus rolul clerului în problemele statului, contribuind la o laicizare a vieții publice. Nu mai vorbim de înființarea primelor miliții moderne din istoria Principatelor.

A fost deasemenea deschis drumul către o serie de reforme importante în educație, apariția unor instituții de învățământ, a dezvoltării comerțului, a lumii urbane dar și a sistemului sanitar. Populația urbană s-a dubat până în 1850. Totodată, cel mai important efect a fost constituirea unei generații de intelectuali, patrioți și politicieni români, care au beneficiat de această deschidere. Boierii își trimiteau fiii la învățătură în străinătate. Aceștia au venit cu idei noi și au reformat complet societatea românească.

Ei au fost generația Revoluției de la 1848 dar și a Unirii de la 1859. Nu în ultimul rând aceste reforme prevăzute de Regulamentele Organice, au dus la o uniformizare a societății în ambele Principate, pregătind calea către Mica Unire. Culmea, rușii au realizat toate aceste reforme pentru a integra mai bine Principatele în Imperiul Țarist. Războiul din Crimeea și înfrângerea în fața Marilor Puteri, le-au stricat toate planurile. Românii au profitat însă din plin.