Cum s-a mutat pe roţi, din ordinul lui Ceauşescu, primul bloc cu tot cu locatari în el

Printre premierele realizate în timpul regimului comunist s-a numărat şi mutarea pe roţi a primului bloc cu tot cu locatari în el, aceştia beneficiind pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, scrie Descoperă.

Cum s-a mutat pe roţi, din ordinul lui Ceauşescu, primul bloc cu tot cu locatari în el

Se întâmpla în 27 mai 1983. Tocmai se încheiaseră lucrările de sistematizare şi modernizare a şoselei Ştefan cel Mare, începute în 1978. Acestea au vizat întregul front de locuinţe de la şosea şi lărgirea străzii la patru benzi de circulaţie pe sens, dintre care una pentru tramvaie. Trei blocuri cuprinse între străzile Tunari şi Aurel Vlaicu, care ieşeau din alinierea generală cu o distanţă variind între 8 şi 14 m, făceau ca întreaga circulaţie rutieră şi pietonală să fie mult îngreunată.

După o analiză amănunţită ce a luat în calcul inclusiv demolarea celor trei blocuri, s-a decis în final translaţia clădirilor pe distanţe variind între 8 şi 14 m.

Translaţia blocurilor s-a dovedit a fi cea mai ieftină şi eficienta soluţie. Aceasta reprezenta între 28 şi 32% din valoarea de demolare şi refacere a unor construcţii asemănătoare, iar durata lucrărilor de translaţie de 4-5 luni fiind mult inferioară celei de refacere a unui bloc nou (circa 8-9 luni). Detaliile le-am gasit în cartea ''Translaţia construcţiilor'', Eugeniu Iordăchescu, supranumit şi ''inginerul care a mutat biserici''.

În acest context, la data de 27 mai 1983, are loc prima translaţie a unei clădiri de şapte nivele din ţară: un bloc situat pe strada Aurel Vlaicu nr. 166, de 3.100 tone, construit în 1938. Blocul a fost mutat 14,40 metri, iar distanţa a fost străbătută în 7 ore şi 37 de minute. Lucrările de pregătire au început în februarie 1983, iar rezemarea pe fundaţia definitivă a fost realizată în iunie 1983.

Blocul a fost mutat cu tot cu locatari, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri elastice.

Ulterior, au mai fost mutate şi celelalte două blocuri, unul cu 7 nivele, de 4.000 tone, şi celălalt cu 5 nivele, 2.400 tone, potrivit Descoperă.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Sondaje PSD cu erori mari și facturi uriașe

2 Lista completă a jurnaliștilor și analiștilor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis la dezbaterea de ma…

3 Cum susținea Viorica Dăncilă în PE adoptarea Ordonanței 13 care-l salva pe Dragnea

4 Ce e asta? Astăzi este ziua Olguței, cumva?

5 Rareș Bogdan / Dezbaterea lui Iohannis va fi pe model american. Ne așteptăm ca audiența să fie de peste 7 milio…

recomandări

Te ia DNA: Emilian Gămureac

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade