Sandro Castro, nepotul fostului lider comunist cubanez Fidel Castro, reapare în atenția publică într-un nou episod al excentricității sale online. Departe de umbra grea a moștenirii politice pe care o poartă în nume, tânărul preferă să joace un rol — grotesc, burlesc, dar și neliniștitor pentru establishmentul cubanez: „Vampirach”, un personaj cu aer de scenetă absurdă, care face din provocare o formă de artă… sau poate doar un simptom.

În cel mai recent clip publicat pe Instagram, Vampirach este filmat legat de un rug imaginar, în timp ce un membru al anturajului toarnă „combustibil” peste el. „Ești prost, torni detergent, nu benzină. M-am spălat, mi-am periat și dinții!”, îi spune, în stilul său ludic și disonant. Farsa culminează cu o replică la limita dintre sarcasm și delir: „Dacă mă ardeți, Cristach-ul, ceaiul verde și sucul de mere dispar cu mine. Ia și formula.”

Apelul final – „Eliberați-mă, căci eu sunt zeul vostru!” – este acompaniat de corul: „Eliberați diavolul.” Reacțiile nu au întârziat să apară. Într-o țară în care umorul e adesea singura formă sigură de rezistență, clipul s-a viralizat. Iar pentru autorități, a fost prea mult.

Sandro, în vârstă de 33 de ani, s-a născut când Fidel avea 66 – un Fidel aflat atunci încă în forță, care își concentra întreaga retorică în a le explica cubanezilor că urmau vremuri grele, dar că țara va ști să iasă din criză. Tocmai pierduseră URSS ca principal partener comercial, iar Cuba intra în lunga noapte a „Perioadei Speciale” din care, practic, nu a mai ieșit.

Sandro, care se mândrește că fumează trabucuri cubaneze, conduce un Mercedes-Benz și se plimbă cu avionul, s-a născut și a crescut în țara cu pene de curent, puțină mâncare, criza „balseros”, revolta din 11 iulie și miile de prizonieri politici. Și-a văzut o mare parte din generație emigrând în cel mai mare exod de după Revoluție.

Este fiul Rebeccăi Arteaga și al lui Alexis Castro Soto del Valle, inginer în telecomunicații, unul dintre cei cinci fii ai lui Fidel cu Dalia Soto del Valle – femeia care i-a fost alături comandantului până la moartea sa. Despre familie se știe foarte puțin. Fidel a căutat dintotdeauna să mențină secretul privilegiilor sale.

Se spune chiar că familia lui nu prea avea legături cu cea a fratelui său, Raúl Castro. Sergio López Rivero, profesor de istorie a Cubei și cercetător al fenomenului castrist, spune că „hermetismul extrem care a înconjurat familia Castro este una dintre notele fundamentale ale mitului revoluționar în Cuba”. Scopul, spune Rivero, nu a fost doar protecția, ci și întărirea „legitimității regimului”, construit pe „încredere și certitudine”.

Puțini cubanezi știu cum arată Cuba din interiorul complexului Punto Cero, dar majoritatea o pot imagina: este o rețea de proprietăți în cartierul Playa din Havana, unde locuiește familia Castro – și, deci, și Sandro. Idalmis Menéndez López, fosta parteneră a unchiului său Álex Castro, a povestit presei din Miami, după ce a rupt legătura cu familia, că Sandro – nepotul favorit al Daliei – a crescut împreună cu părinții săi într-un apartament vecin cu casa bunicilor. Acolo, Idalmis a descoperit că există mai multe tipuri de brânză și vin și a gustat pentru prima dată somon.

Sandro nu ascunde cât de bine trăiește în fața poporului sărac

Sandro este, probabil, cea mai apropiată fereastră pe care o are poporul cubanez pentru a vedea cum trăiește familia Castro. În ultimii ani, nu s-a sfiit să își afișeze mașinile de lux, să organizeze petreceri private în plină pandemie, sau să se dea în spectacol la barul EFE, localul său din cartierul Vedado.

Nu s-a ascuns când și-a sărbătorit ziua de naștere în timp ce aproape toată Havana era în beznă, nici când a băut whisky sau a făcut duș cu bere Cristal (pe care a rebotezat-o și viralizat-o drept „Cristach”, aluzie la personajul său de vampir de pe rețelele sociale). Nu ascunde nici faptul că are rezervorul plin într-o țară cu lipsă acută de combustibil, și nici că și-a promovat petrecerea când întreaga Cuba era în doliu național după moartea a 13 tineri recruți.

Un moștenitor care n-a cerut permisiunea să moștenească

Sandro Castro sfidează nu doar decența publică, ci și cutumele tăcerii care au înconjurat familia Castro după retragerea fratelui lui Fidel, Raúl. Tânărul, care în ziua comemorării revoltei din 11 iulie a fost văzut plimbându-se relaxat prin Havana — în tricou de Real Madrid și ochelari de soare, ca un turist plictisit — pare a se poziționa deasupra realității cubaneze.

Înregistrările îl surprind filmându-și împrejurimile cu o detașare greu de disimulat. Pe străzile prin care trece, cubanezii își continuă lupta zilnică pentru hrană, combustibil, supraviețuire. El, în schimb, pare desprins dintr-o lume paralelă — aceea a unui privilegiu moștenit, dar niciodată asumat.

Pentru unii, este doar un „clovn”, o caricatură târzie a epocii Castro. Pentru alții, însă, Vampirach este reflexia fidelă a ceea ce a ajuns regimul: o structură golită de sens, în care moștenitorii joacă teatru, iar poporul plătește biletele cu propria tăcere.

Deranj la vârful puterii: când moștenirea devine rușine

Reacțiile oficiale nu s-au lăsat așteptate. Ideologul fidel regimului, Ernesto Limia, l-a numit pe Sandro Castro „imbecil”, într-un text distribuit de nimeni altul decât Gerardo Hernández, spion și figură emblematică a aparatului de stat. „Nu simte nicio afecțiune pentru Fidel, niciun respect. Aparițiile sale sunt o rușine. Când postează cu steagul american în spate, înțelegem că totul e doar ego,” a scris Limia.

Dar acest dispreț nu este nou. El a crescut în tăcere, la fel ca și resentimentul popular. Cum este posibil ca într-un stat hipercontrolat, în care cetățenii de rând sunt arestați pentru o glumă politică, nepotul dictatorului să se plimbe nestingherit și să batjocorească valorile oficiale?

Pentru mulți, răspunsul e simplu: pentru că se poate. Pentru că poartă un nume. Pentru că sistemul nu e deranjat de ofensă, ci de necontrolat. Și Sandro, prin fiecare apariție, scapă — voit sau nu — de sub control.

O oglindă incomodă pentru regimul cubanez

Dincolo de circul mediatic, personajul Vampirach funcționează ca o oglindă în care elitele puterii din Cuba nu vor să se privească. Într-un stat în care propaganda cere solemnitate, Sandro Castro oferă spectacol. Într-un regim care cere sacrificiu, el oferă ironie. Într-o țară care trăiește sub penurie, el râde în fața focului, pretinzând că a inventat ceaiul verde.

Poate că într-un final, nu clipurile sale sunt problema — ci faptul că, în spatele măștii de vampir, ne-am putea întreba dacă nu cumva adevăratul diavol nu este cel din scenetă, ci sistemul care l-a creat.