Cum te pregătești pentru valul 5? Ce conține kit-ul care nu ar trebui să lipsească din casa niciunui român

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru români, în condițiile în care începutul noului an vine odată cu valul 5 al pandemiei de COVID-19, în care este așteptat un număr mare de îmbolnăviri. Un kit care să conțină termometru și pulsoximetru nu ar trebui să lipsească din casa niciunui român în această perioadă, în timp ce, în ciuda convingerii multor oameni, antibioticele și antiviralele depozitate acasă și administrate "după ureche", fără recomandarea medicului, sunt de evitat.

Fiecare român ar trebui să aibă acasă un kit pentru boala COVID-19, pentru monitorizarea bolii, din care să facă parte obligatoriu un pulsoximetru și un termometru, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Din acest kit nu ar trebui să facă parte medicamente luate fără recomandarea medicului, precum antiviralele, care sunt "foarte toxice", potrivit ministrului Sănătății, și antibioticele.

Recomandările Ministerului Sănătății pentru români înaintea valului 5:
  • Vaccinarea previne formele severe și decesele, respectiv reduce transmiterea virusului către alte persoane.
  • Este vitală respectarea măsurilor de distanțare, igienă personală, portul corect al măștii.
  • Testați-vă înaintea contactului apropiat cu persoane vulnerabile nevaccinate!
  • Testați-vă la primele simptome și declarați imediat rezultatul pozitiv al testării!
  • Discutați imediat cu medicului de familie pentru testare și îndrumare!
  • Nu vă tratați cu antibiotice împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19!
  • Nu vă tratați cu antivirale, care pot fi toxice, dacă nu vă sunt recomandate de medic!
  • Dotați-vă cu termometru și pulsoximetru pentru a vă monitoriza starea de sănătate, dacă sunteți pozitiv COVID-19!


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană