Românii au devenit tot mai familiari italienilor începând din anii 2000, de când reprezintă cea mai importantă comunitate de străini din Italia, iar mulți localnici remarcă asemănarea dintre cele două popoare. Totuși, oferă argumente pentru a le diferenția.

Numeroși italieni au încercat să răspundă, cu argumente, la întrebarea lansată de un italian pe Quora o platformă online populară de întrebări și răspunsuri: îi consideră sau nu pe români asemănători cu ei?

Cum îi văd italienii pe români

Cei mai mulți au remarcat diferențele de cultură, și comportament, în timp ce alții spun că, odată ce i-au cunoscut mai bine, aceste diferențe s-au diminuat.Limba românilor este inteligibilă, iar cele două popoare împărtășesc origini latine, au remarcat alți italieni.

Românii reprezintă cea mai importantă comunitate de străini din Italia, cu peste un milion de persoane. După ce au ajuns să îi cunoască mai bine pe români, diaspora românească fiind semnificativă în Peninsulă de peste două decenii, numeroși italieni îi privesc ca „rude” mai îndepărtate, dar cu origini apropiate.

Alții, în schimb, spun că, în afara graiului asemănător, românii nu prea au multe în comun cu italienii.

„Românii nu sunt în niciun fel asemănători cu noi, cu excepția limbii, care este oarecum similară, dar nu putem înțelege prea mult atunci când vorbesc într-un ritm normal. Dacă vorbesc încet, putem înțelege cam 30 la sută, aș spune eu. Dacă citim româna, putem înțelege cam 50 la sută. În rest, nu există nimic altceva în comun. Comportamentul lor este diferit, mentalitatea este diferită, cultura, mâncarea, totul este complet diferit”, scrie un localnic din nordul Italiei.

Un alt italian observă că, odată ce oamenii din ambele țări ajung să se cunoască personal, vor descoperi că au multe puncte comune.

„Acest lucru mi s-a întâmplat de multe ori. Tind să mă conectez mai bine cu românii din marile orașe, fiindcă și eu provin dintr-unul. Când întrebi oamenii despre o părere generală despre români (sau îi întrebi pe români despre italieni), clișeele au inevitabil o influență majoră. Totuși, în relațiile unu la unu, multe puncte culturale comune devin evidente. Oricum, să nu uităm că facem amândoi parte din Uniunea Europeană, așa că un român și un italian sunt amândoi cetățeni europeni”, este de părere acesta.

Românii, văzuți ca urmași ai dacilor

Românii și italienii sunt asemănători doar prin limbă, pentru că româna face parte din familia latină.

„Fiind eu însumi italian, părerea mea sinceră: ei bine, dintr-o perspectivă lingvistică, da, cu siguranță: românii sunt asemănători cu noi, din moment ce vorbesc o limbă care aparține familiei latine. Totuși, felul în care sună îmi amintește clar de influențe ale altor limbi balcanice, iar urechile mele mai prind din când în când câteva cuvinte”, adaugă acesta.

Italianul crede însă că popoarele sunt aproape cu totul diferite, neavând prea multe în comun, în afară de grupul general indo-european din care fac parte toți europenii.

„Italienii, ca etnie, au același ADN ca strămoșii italici, respectiv triburile native locale ale Italiei antice (romanii, etruscii, picenii, oscanii, umbrii, celții etc.). Pe de altă parte, strămoșii românilor erau, în esență, dacii care locuiau aproape de Marea Neagră, cuceriți de romani în perioada expansiunii Imperiului”, susține acesta.

Un italian de profesie istoric susține aceeași opinie, precizând că italienii de astăzi sunt descendenți ai popoarelor care au locuit în Italia pre-romană (latini, etrusci, samniți, greci etc.), cu adăugirea sclavilor (în special anatolieni) și a câtorva migranți care au venit în Italia în epoca imperială și bizantină.

„Practic, fondul genetic al italienilor, începând din epoca imperială, s-a schimbat foarte puțin, cu excepția unor zone restrânse ale țării, afectate de fenomene particulare de depopulare și de repopulare alogenă ulterioară (de exemplu Alghero, Livorno sau Trieste, unele văi sau satele albaneze din sudul Italiei). Invaziile barbare ulterioare sau trecerea soldaților străini în epoci mai târzii au fost ca niște picături în mare, cu foarte puțină influență”, crede acesta.

Legăturile românilor cu italienii, mai mult decât lingvistice

Un italian stabilit în România din 1975 susține că, deși românii nu sunt percepuți ca fiind cultural foarte distanți, româna și italiana nu sunt limbi inteligibile reciproc, religiile tradiționale nu sunt aceleași (ortodoxă vs. catolică), iar contactele istorice nu au fost foarte puternice.

„În plus, influențele externe de-a lungul istoriei nu au fost aceleași. Este posibil ca România să fi fost numită astfel mai degrabă pentru a sublinia că identitatea ei este distinctă de cea a populațiilor slave și maghiare din jur, decât datorită unei legături continue cu Roma. Pe de altă parte, relațiile s-au consolidat în ultima vreme. În plus, în secolul al XIX-lea un anumit număr de italieni au migrat în România (mai există încă urme), iar din anii 1990 mulți italieni au început afaceri în România și un număr considerabil de români au migrat în Italia, unde formează în prezent cea mai numeroasă comunitate străină”, adaugă acesta.

Doar lingvistic, românii pot fi asemănați cu italienii, crede o altă italiancă. „Românii vor fi mereu est-europenii cei mai asemănători cu italienii și cu alți latini – spanioli, francezi și portughezi”, afirmă aceasta.

Un alt italian afirmă că italienii cred, în general, că sunt superiori restului Europei, în special oricui se află la est de ei (Grecia, România, Bulgaria, fostele state iugoslave).

„Din punct de vedere cultural, italienii cred că sunt cei mai buni în ceea ce privește istoria lor în artă, manufactură, gastronomie. Totuși, din punct de vedere genetic, ar putea considera românii înrudiți cu ei (vechii latini), dar nu cred că imaginea generală despre România este una favorabilă. Pata comunismului a lăsat o stigmatizare urâtă asupra României și cred că este cu adevărat nedrept. Eu am scaune făcute în România acasă și pot să spun că, după mai bine de un deceniu, încă nu s-au stricat. România este doar o țară frântă care încearcă încet să-și reconstruiască imaginea globală”, afirmă acesta.

Alți italieni îi privesc pe români ca fiind est-europeni sau puternic influențați de slavii din Balcani. Unii amintesc de legăturile istorice dintre cele două popoare.

„Cred că românii sunt un popor unic, născut în primul rând din amestecul dacilor cu populațiile native. Componenta slavă din ADN-ul lor este destul de redusă și se referă mai ales la slavii balcanici. Românii sunt un popor balcanic, în timp ce italienii sunt un popor italico, cu un ADN diferit. Românii, totuși, vorbesc o limbă romanică, strâns legată de latină. Bucătăria și folclorul lor par mai degrabă balcanice și similare cu cele bulgărești. În general, cred că românii sunt un popor aparte, diferit de cel italian, balcanic, dar cu avantajul că, dacă doresc să vină în Italia, pot învăța limba italiană într-un timp foarte scurt”, afirmă o italiancă din România.

Percepția italienilor despre români s-a schimbat

Românii sunt cea mai mare comunitate străină din Italia, reprezentând aproape un sfert din totalul străinilor, amintește alt italian.

„Nu se furișează pe ascuns (îi întâlnești peste tot) și, la prima vedere, sunt destul de asemănători cu noi. Nu e nimic supărător de străin în asta sau care să te facă să spui: «Uite, uite, un român!»”, notează acesta.

O altă italiancă remarcă felul în care italienii și-au schimbat percepția despre români în ultimii 20 de ani.

„Obișnuiau să fie văzuți în principal ca infractori, imigranți ilegali. După aderarea la UE nu au mai fost cetățeni extra-comunitari și italienii au devenit indiferenți, iar mai târziu chiar au început să îi placă. Muncesc, majoritatea sunt în regulă, infractorii sunt o minoritate. Personal, îi văd ca nefiind exact ca spaniolii sau francezii, ci având o urmă din lumea slavă în ei. Per ansamblu, aș spune că îi vedem cam 70 la sută ca pe noi”, consideră aceasta.

În general, italienii sunt atât de absorbiți de ei înșiși încât nu au vreo opinie specială despre ceea ce nu are legătură directă cu ei, concluzionează un alt italian.

Cum au ajuns românii în Italia

În 1990, circa 8.000 de români trăiau în Italia, arătau unele statistici. În prezent, numărul lor a depășit un milion de persoane, comunitatea românească reprezentând aproape un sfert din numărul total al străinilor de Peninsulă. Cei mai mulți, aproape 200.000, s-au stabilit în regiunea Lazio, peste 100.000 de români sunt înregistrați în Lombardia, Veneto și Piemont, iar aproape 100.000 în Emilia-Romagna.

Alături de Israel, în primul rând, dar și de Turcia, Italia a fost una dintre destinațiile principale de migrație pentru români la începutul anilor ’90, în timp ce alți români au ales să plece pentru a munci în Germania și Ungaria. Aproape 100.000 de români au plecat din țară în cursul anului 1990, arată unele statistici oficiale, fără a-i include însă și pe cei care au părăsit țara clandestin.

Bărbații apți de muncă reprezentau majoritatea migranților români. Mulți dintre primii migranți post-decembriști au ajuns în aceste țări ajutați adesea de cunoscuți sau rude și au acceptat să muncească „la negru”, pe salarii oricum mai ridicate decât cele din România acelor ani.

Spre sfârșitul anilor ’90, numărul românilor care au părăsit țara pentru a munci în Occident a crescut, iar Italia a devenit principala destinație. Israelul a continuat să prezinte interes pentru români, iar Canada și Spania au devenit și ele atractive, pe lângă Germania, Ungaria și Turcia. În anii 2000, după diminuarea restricțiilor de acces ale românilor în spațiul Schengen, fenomenul migrației a devenit unul de masă, iar Italia și Spania au devenit principalele destinații pentru români.

„Din numărul plecărilor, aproximativ 50 la sută erau îndreptate către Italia și 25 la sută către Spania. În această perioadă apare o diferențiere masivă între cele trei regiuni istorice, Moldova reprezentând principalul bazin de unde au migrat, urmată de Muntenia și Transilvania. Bucureștiul și Dobrogea au înregistrat, indiferent de etapă, cea mai redusă rată de emigrare. Este perioada în care peste 60% dintre emigranți beneficiază de o susținere din afara țării. Procentul muncii la negru crește la 53 la sută”, arăta profesorul universitar Sabin Drăgulin, în cercetarea „Fluxul migrațional din perspectivă istorică. Studiu de caz: Românii din Italia (1990-2010)”. Sectorul construcțiilor a atras cei mai mulți bărbați, în timp ce o parte mare a româncelor erau angajate ca îngrijitoare sau menajere.

Un milion de români rămași în ultimii ani în Italia

Autorul studiului, publicat în Revista Sfera Politicii, arăta că numărul românilor din Italia a crescut simțitor pe fondul crizei economice cu care s-a confruntat statul român la sfârșitul anilor ’90 și al politicilor de deschidere a pieței muncii față de migranți adoptate de statul italian.

Pe lângă legislația „prietenoasă” a Italiei în privința muncitorilor, un alt aspect care a contat adesea în opțiunile românilor a fost limba italiană, mult mai ușor de înțeles pentru cei care își doreau să lucreze în Occident. Însă aderarea României la Uniunea Europeană, din 1 ianuarie 2007, a însemnat a schimbat radical situația diasporei. În perioada 2007 - 2008, numărul emigranților români din Italia s-a dublat, ajungând la peste 800.000 față de 350.000 în 2006.

În același timp, putea fi remarcat și fenomenul imigrării italienilor în România, acești migranți fiind adesea antreprenori sau administratori ai unor firme mici și mijlocii care au preferat să își mute afacerile în România.

În 2010, diaspora românească din Italia ajunsese la aproape un milion de oameni. În anii următori, numărul românilor a fluctuat, menținându-se apropiat de această valoare până în prezent.