Cumpănașu (CNMR): Măririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi între 25 și 30% net, în 2018

Măririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi între 25 și 30% net, în 2018, în două etape, a afirmat președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), Alexandru Cumpănașu, luni, după o întâlnire cu premierul Mihai Tudose.

 "Un alt aspect care considerăm că este important ca și rezultat al întâlnirii de astăzi vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice (...) măririle de salarii să fie între 25 și 30% net, în anul 2018, în cele două etape, 1 ianuarie și 1 martie. (...) Între 25 și 30% majorare netă pentru învățământul preuniversitar, (...) pentru cei care lucrează în învățământ", a declarat Cumpănașu.

El a precizat că la întâlnirea de la Palatul Victoria au participat și miniștrii Muncii, Educației, Finanțelor și Cercetării.

"În ceea ce privește învățământul preuniversitar, considerăm că Guvernul a luat o decizie extrem de importantă în urma acestei discuții extrem de lungi și anume plata integrală sau aproape integrală a drepturilor salariale ce revin cadrelor didactice din sistemul de învățământ, pe care le-au câștigat în instanță, sub rezerva unei noi întâlniri între Coaliție și domnul prim-ministru, undeva în luna noiembrie, pentru a vedea sumele care au rămas de la rectificarea bugetară", a spus Cumpănașu.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat la întâlnire vizează sistemul universitar.

"Este vorba despre sporurile pentru doctorat. La fel și acestea, în funcție de banii rămași de la rectificarea bugetară vor fi acordate integral, dar decizia va fi luată în luna noiembrie, după ce vedem exact sumele și într-un echilibru de negociere între membrii Coaliției împreună cu Guvernul (...) Un alt aspect important (...) vizează modul în care astăzi se fac angajările în sistemul de învățământ universitar. Împreună cu domnul prim-ministru și cu reprezentanții Guvernului am agreat o formulă simplificată pentru a face aceste angajări", a arătat Cumpănașu.

Un alt aspect discutat la întâlnirea de la Palatul Victoria a vizat realizarea de către Guvern, împreună cu CNMR, a unui studiu referitor la principalele domenii de pregătire a tinerilor pentru piața muncii.

"Pe baza acelui studiu, Guvernul va acționa pentru a reduce sau a compensa din ceea ce înseamnă astăzi pregătire în domenii diverse (...) Dau exemple — sistemul IT, sistemul medical, cel de cercetare, unde prioritatea evident există", a explicat Cumpănașu.

Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre salarizarea unitară din fonduri publice pentru angajații care lucrează pentru proiecte, indiferent de natura acestora, dar și despre o reformă a curriculei.

"Un alt aspect pe care l-am stabilit cu premierul și cu miniștrii este o salarizare unitară din fonduri publice pentru proiecte, indiferent de natura acestora. Pot să fie fonduri naționale, pot să fie fonduri internaționale, respectiv fonduri europene. Astăzi există o discrepanță între modul în care sunt salarizați cei care lucrează pe proiecte din fonduri structurale sau nu (...) Au fost aspecte și care țin de curriculă. Aici, colegii din zona de preuniversitar au stabilit împreună cu noi mai multe întâlniri cu ministrul Educației, o reformă din temelii a acestei curricule, dar și a programei școlare, urmând să fie realizată", a mai afirmat Cumpănașu.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Acest mesaj va produce un cutremur în România

2 Cum se spală banii negri în Famiglie / Ilie Sârbu și-a luat apartament de două milioane de lei. Fiica Daciana i-…

3 Documente / „Pute rău! Miros de cătușe cu o duhoare puternică de corupție la achiziția celor 115 milioane de măș…

4 VIDEO Priviți, despre Armata Panterelor Negre care patrulează pe străzile orașelor din America nu vorbește nim…

5 BREAKING A explodat prima bombă în București! Robert Negoiță, primarul sectorului 3, anunță că nu va candida p…