Cunoscutul actor și regizor Ion Ungureanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, s-a stins din viață

Cunoscutul actor și regizor Ion Ungureanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, s-a stins din viață

Cunoscutul actor și regizor Ion Ungureanu, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ministru al culturii în anii 1990-1994, Artist al Poporului, laureat al Premiului Național, s-a stins sâmbătă din viață într-un spital din București, la vârsta de 81 de ani, în urma unei boli incurabile, informează agenția oficială moldoveană de presă MOLDPRES.

"Am aflat cu tristețe și cu multă îndurerare vestea despre plecarea către cele veșnice a maestrului Ion Ungureanu și, fără îndoială, această tristețe este împărtășită de o mulțime de oameni din Republica Moldova și nu numai, dar și în Federația Rusa și în România. Memoria luminoasă a acestui om va fi păstrată veșnic în țara noastră, iar autoritățile s-au mobilizat pentru a organiza funeraliile maestrului Ion Ungureanu", a declarat ministrul Culturii, Monica Babuc, conform agenției de presă menționate.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci, raionul Căușeni. După absolvirea Școlii medii din Căușeni, face studii la Institutul Pedagogic Ion Creangă din Chișinău, Facultatea de filologie (1952-1955). În perioada 1955-1960 studiază la Școala teatrală 'Boris Șciukin' din Moscova. A urmat cursuri superioare de regie de pe lângă Institutul de artă cinematografică 'A.V. Lunacearski' din Moscova (1963-1964).

În 1960 își începe activitatea la Teatrul 'Luceafarul' din Chișinău, din 1964-1971 fiind prim-regizor al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească R.S.S. Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor și actor de teatru și film. În perioada 1977-1989 este regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă. În anii 1980-1989, paralel cu activitatea în teatru și cinematografie, predă arta actoricească la Școala Superioară de teatru 'B. Șciukin'.

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul 'Când omul nu-i la locul lui', primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din 'Când omul nu-i la locul lui' (1958), Sfântul Petru din 'Se caută un paznic' (1967) și cel din filmul 'Favoritul' (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în R.S.S. Moldovenească. După declararea independenței Republicii Moldova, exercită funcția de ministru al Culturii și Cultelor (6 iunie 1990 — 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005). În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a repus în centrul Chișinăului la locul inițial statuia lui Ștefan cel Mare.

Ion Ungureanu a fost distins cu titlurile de Maestru emerit în arte al Federației Ruse (1981), Artist al Poporului din R.S.S. Moldovenească (1989), decernîndu-i-se și Premiul "Intervidenie" pentru filmul televizat "Lika" (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul Național (1990). Pentru contribuția substanțială adusă la dezvoltarea artei teatrale, în calitate de actor și regizor, pentru promovarea culturii naționale peste hotare, în martie 2009 Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Republicii Moldova i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Ion Ungureanu a fost, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumul 'Teatrul vieții mele în trei acte și fără antracte'.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia